PRIMII MEI MOCASINI

Eram prin clasa a şasea poate a şaptea

Da, nu vă miraţi am făcut şi eu oleacă de şcoală...
În vacanţa de iarnă sau poate în cea de primăvară am citit Winnetou şi tot ce am mai găsit din aceeaşi serie de Karl May. Plus ce am mai găsit de J. Fenimore Cooper, n-o să înşir aici toată bibliografia.
Mi-a rămas gândul la multe din cele scrise acolo, dar poate cel mai mult la minunatele încălţări ale indienilor şi anume mocasinii.
Ce-i drept pe vremea aia mă şi visam un viitor Winnetou!

Un mic indian visător
Sursa vă las s-o ghiciţi

Am citit tot ce-am găsit în biblioteca municipală despre mocasinii purtaţi de indienii din America de Nord, inclusiv cum se fac. Aşa am aflat că existau mocasini de vară şi mocasini de iarnă. Am aflat ce materiale îmi trebuiau şi mi-am ciocănit verbal părinţii să-mi facă rost de ele. Cum nu am fost mulţumit (deh, nu lucra nici unul în domeniu), am început să trec pe la toţi pantofarii din oraş, care probabil săturaţi sau amuzaţi de insistenţa mea de a-mi face primii mei mocasini au început să mă ajute. Unul cu nişte tălpi de crep (cel puţin aşa se numeau pe atunci), altul cu câteva şireturi din piele, altul cu câteva feţe făcute, altul cu scule şi cu munca (eu trebuia să-i iau sifoane).

Cred, cumva comunicau între ei, că prea m-au ajutat toţi!

În prima săptămână a vacanţei de vară aveam mocasinii. Arătau exact cum erau descrişi în cărţi. În plus erau îmbogăţiţi cu mici smocuri de păr luate (din frizerie) de la duşmanii mei.

Ce-i drept s-a lăsat şi cu ceva păruială când cineva îndrăznea să-mi numească mocasinii opinci.
Nu am poze de atunci deşi exista în casă un Smena parcă.
Dar spun adevărul, sau cel puţin pantofii mei după o prealungă zi de muncă.
Pentru veridicitate nici măcar nu i-am şters. Nu vă speriaţi, nu miros că am pus acid boric în ei.

Mocasini munciţi

Tot cam pe atunci, făceam şi ceva atletism, semifond mai ales, cu ceva rezultate (nu am fost niciodată modest). Aproape opt ani. Mi-a rămas mersul specific, călcâi-talpă-vârf sau mersul de pisică cum i se mai spune deşi puţin legănat cam ca al marinarilor, mai bine spus mersul pe minimă rezistenţă.

Acum vreo două zile răsfoind prin blogosferă dau de-o provocare (mi-a retrezit toate aceste amintiri).

Să spun ce tip de încălţăminte îmi place! Păi e foarte simplu.

Nu mi-am schimbat stilul de mers, merg mult pe jos dar şi conduc maşina. Trebuie să port ceva şi casual dar şi comod, deh ăsta-i job-ul. Şi care poate fi alegerea mea? Evident mocasinii!

Este drept, sunt pretenţios, doar v-am povestit, aşa că aleg să caut aici.

Având în vedere că la ştiri s-a vorbit de geruri arctice (ăstea vin cu zăpadă, am dreptate?), uitaţi ce am găsit şi nici un minut nu mi-a luat:

Mocasinii mei de iarnă
Poza am furat-o de aici.

Acum vă cer şi părerea voastră, ce credeţi, mi se potrivesc?