De fapt un pâlc de copaci spre fundul grădinii, între care erau şi vreo trei nuci...
Început de septembrie. Ai mei terminaseră vacanţa la mare. Mergeam spre casa bunicilor cu scopul declarat ca eu să mai petrec câteva zile la aer curat şi ai mei să facă un pic de ordine prin casă! Poveşti, dar nu comentez. La piept ţineam o pungă cu alune prăjite cu sare luate în ultima seară de pe plaja din Mangalia.
Cu un scop precis. Acela de a încerca să momesc veveriţa pe care o văzusem cu un an în urmă furişându-se printre crengile ce stăteau să-si lepede podoaba de frunze ruginii.
A doua zi îmi conduc părinţii pe drumul cel mai scurt spre gară! Tata, scuturându-şi ceva scame imaginare de pe rever, îmi îndrugă ceva ce seamănă a scuză de genul că nu m-aş simţi bine într-o locuinţă în care se mută mobila sau mai rău se şi văruieşte.
Eu sunt departe, în mintea mea încolţeşte un scenariu având două personaje principale, veveriţa şi bineînţeles persoana mea.
Oof, nu mai vine trenul ăla odată? În fine, tata îmi face semn din mână de pe scara trenului iar mama de pe geam. Sunt libeeer!!!
Grăbit să mă întorc la livada mea nu observ scrumiera metalică sprijinită într-un ciot de scândură, cea din colţul gării. Evident mă împiedic de ea şi mă transform într-o rachetă sol-aer-sol. O doamnă mişcată de impresia artistică a aterizării mă ajută să mă ridic, mă scutură de praf şi mă invită să-mi trag sufletul pe scaunul din biroul din care tocmai ieşise.
Demn, îmi şterg lacrimile, refuz şi mă îndrept şontâc spre casa bunicilor. Repejor mi-am schimbat pantalonii, am luat punga cu alune şi m-am îndreptat hotărât spre pâlcul de copaci. Văzusem eu în Chip şi Dale (ştiţi voi desenul ăla de la Disney) că veveriţelor le plac alunele.
![]() |
Sursa imaginii |
Aşez câteva la poala copacului şi mă duc spre un punct de observaţie ales cu grijă. Când îmi întorc privirea, veveriţa mea tocmai scuipa nemulţumită prima alună.
Ia te uită la ea, sclifosita, îmi spun în gând. După aceea presupun că poate sarea nu-i place, aşa că decojesc ultima mână de alune şi le pun în acelaşi loc.
Sunt chemat la masă. Termin rapid, mă întorc. Nici urmă de alune. Bunicul care văzuse frichiniciul meu vine după mine în grădină, vede cojile de alună, dezamăgirea de pe faţa mea. Îmi arată o scorbură micuţă, aproape nevăzută şi mă întreabă dacă pot ajunge acolo. Un minut mai târziu scoteam victorios din ea alune şi nuci. Bunicul mi-a spus să le pun înapoi.
Am încălecat pe-o şea şi v-am scris duzina mea!
Această amintire participă la jocul duzina de cuvinte unde o să găsiţi multe alte scrieri în tabelul lui Psi.
Da, la bunici erau toate minunatiile! Smechera veverita ta!
RăspundețiȘtergereAsa este! :) Smechera!
ȘtergereDacă nu ai învățat sa chemi veverițe!!!Pe toate veverițele din România le cheamă Mariana și vin la lovirea nucilor. Mă așteptam să aterizeze o droaie pe tine, chiar din gară...lovirea nucilor era , stai..erau alune...am greșit. Trebuia numai numele spus.
RăspundețiȘtergereŞi doar am avut vreo trei prietene pe nume Mariana! Deci trebuia doar să bat din nuci şi săreau pe mine! :)
ȘtergereTrebuia să te împiedici...
ȘtergereSă mă împiedic? Din ce motiv? :)
Ștergeredin motiv de ..nuci ispititoare:)
ȘtergereSau Mariane? :)
ȘtergereFiecare se găndește la ce vrea, eu la nuci, tu la Mariane.
ȘtergereMi se pare corect! :)
ȘtergereMi-a plăcut povestioara ta, Radu. Cred că tare-ţi mai plăceau vacanţele la bunici, acolo era lumea ta şi erai şi răsfăţat peste limită.
RăspundețiȘtergereEu merg adesea în parc şi-mi iau nuci cu mine şi bat câte două deolaltă, apoi le pun jos şi imediat, din te miri de pe ce crenguţă nmai vezi că vine câte-o veveriţă şi le înhaţă. Dacă ţi nucile în mână te zgârie rău. Sunt foarte drăgălaşe dar şi hoţomane foc!
O seară minunată îţi doresc, Radu! :)
Nu ştiam de ciocănitul nucilor! Da bine că am învăţat! :)
ȘtergereBunicii mei erau la Mangalia :D deci nu erau veverițe, dar aveam o grămadă acasă și mă amuzam pe seama copiilor veniți la stațiune care le alergau toată ziua prin parc. Aaaa, da! și pe toate le chema Mariana :))
RăspundețiȘtergereReoet, asta cu Mariana nu o ştiam. Sau poate am uitat. :)
ȘtergereÎn curtea bunicii este un nuc bătrân vizitat de veveriţe de îndată ce nucile se fac bune de ronţăit. Am încercat să alung o hoaţă roşcată aruncând spre ea cu ce-am avut la îndemână. Nu-mi amintesc cu ce. N-am nimerit-o, nici n-am avut vreo clipă intenţia s-o nimeresc. Ştii ce-a făcut răutatea? Mi-a făcut în ciudă! :))
RăspundețiȘtergereA ţopăit pe creangă şi a chiţcăit la mine până m-am lăsat păgubaşă şi-am plecat de acolo. A rămas victorioasă în nucul ei şi, dacă ar fi în stare, probabil că ar gândi că am fugit de frica ameninţărilor ei. :))
:) Aproape că vizualizez scena! :)
ȘtergereFrumoasa povestioara, gen Amintiri din copilarie :D
RăspundețiȘtergereSă nu exagerăm! Este doar o joacă la "Duzina de cuvinte"! :)
ȘtergereEu am o veveriţă la juma de metru de mine zilnic. Nu glumesc, pun poze. N-am nuci în coajă şi nu vine niciodată când o strig, iar eu mă bucur, pentru că pisica mea albă a mai căsăpit una.Acum ...ştiu, merg la cumpărat de nuci şi le strig: Mariana!
RăspundețiȘtergereCu ce a supărat-o pe pisica ta?
ȘtergereSă-mi spui dacă vine! :)
Ce mai "bătea" Kărluţa din pietricele prin Herăstrău ca să cheme veveriţele! Şi chiar le păcălea!
RăspundețiȘtergereAcţiunea minimă necesară! Deşteaptă fată!
ȘtergereBunicul ți-a spus să le pui înapoi. Dar... le-ai pus?
RăspundețiȘtergereCu siguranţă! Nu le-am plimbat 500 de km ca să-i fac în ciudă! :)
Ștergerece tristut ca eu nu mai am bunici: (
RăspundețiȘtergereÎmi pare rău să aud asta!
ȘtergereÎntâmplarea de care vorbesc are ceva timp în spate. :)
Cele mai frumoase amintiri din copilarie sunt de la tara de la bunici, se pare ca si la tine la fel :)
RăspundețiȘtergereNu aş spune că sunt cele mai, dar în mod sigur sunt frumoase! :)
ȘtergereCe pofta de nuci mi-ai facut!
RăspundețiȘtergereÎmi plac cu sare şi cu o bere alături! :)
ȘtergereEu am vazut veverite prima data la Govora. Parcul statiunii era plin de ele si chiar veneau cand le chemam ciocnind doua nuci si strigandu-le asa cum spun si cei de mai sus :) Mariana, adica :)
RăspundețiȘtergereTot nedumerita sunt cu logarea... Acum apar cu contul Google...
ȘtergereMi-a luat mult timp să aflu că le cheamă Mariana!
ȘtergereCu bara de comentarii mi-am spus în barbă că poate o fi bine să nu trec brusc dintr-o parte în alta. Deh, socoteala de acasă şi cea din târg. Mă ajută foarte mult impresii de utilizator!