ÎN LIVADA BUNICILOR

De nuci!

De fapt un pâlc de copaci spre fundul grădinii, între care erau şi vreo trei nuci...
Început de septembrie. Ai mei terminaseră vacanţa la mare. Mergeam spre casa bunicilor cu scopul declarat ca eu să mai petrec câteva zile la aer curat şi ai mei să facă un pic de ordine prin casă! Poveşti, dar nu comentez. La piept ţineam o pungă cu alune prăjite cu sare luate în ultima seară de pe plaja din Mangalia.
Cu un scop precis. Acela de a încerca să momesc veveriţa pe care o văzusem cu un an în urmă furişându-se printre crengile ce stăteau să-si lepede podoaba de frunze ruginii.
A doua zi îmi conduc părinţii pe drumul cel mai scurt spre gară! Tata, scuturându-şi ceva scame imaginare de pe rever, îmi îndrugă ceva ce seamănă a scuză de genul că nu m-aş simţi bine într-o locuinţă în care se mută mobila sau mai rău se şi văruieşte.
Eu sunt departe, în mintea mea încolţeşte un scenariu având două personaje principale, veveriţa şi bineînţeles persoana mea.
Oof, nu mai vine trenul ăla odată? În fine, tata îmi face semn din mână de pe scara trenului iar mama de pe geam. Sunt libeeer!!!
Grăbit să mă întorc la livada mea nu observ scrumiera metalică sprijinită într-un ciot de scândură, cea din colţul gării. Evident mă împiedic de ea şi mă transform într-o rachetă sol-aer-sol. O doamnă mişcată de impresia artistică a aterizării mă ajută să mă ridic, mă scutură de praf şi mă invită să-mi trag sufletul pe scaunul din biroul din care tocmai ieşise.
Demn, îmi şterg lacrimile, refuz şi mă îndrept şontâc spre casa bunicilor. Repejor mi-am schimbat pantalonii, am luat punga cu alune şi m-am îndreptat hotărât spre pâlcul de copaci. Văzusem eu în Chip şi Dale (ştiţi voi desenul ăla de la Disney) că veveriţelor le plac alunele.

Sursa imaginii

Aşez câteva la poala copacului şi mă duc spre un punct de observaţie ales cu grijă. Când îmi întorc privirea, veveriţa mea tocmai scuipa nemulţumită prima alună.
Ia te uită la ea, sclifosita, îmi spun în gând. După aceea presupun că poate sarea nu-i place, aşa că decojesc ultima mână de alune şi le pun în acelaşi loc.
Sunt chemat la masă. Termin rapid, mă întorc. Nici urmă de alune. Bunicul care văzuse frichiniciul meu vine după mine în grădină, vede cojile de alună, dezamăgirea de pe faţa mea. Îmi arată o scorbură micuţă, aproape nevăzută şi mă întreabă dacă pot ajunge acolo. Un minut mai târziu scoteam victorios din ea alune şi nuci. Bunicul mi-a spus să le pun înapoi.

Am încălecat pe-o şea şi v-am scris duzina mea!
Această amintire participă la jocul duzina de cuvinte unde o să găsiţi multe alte scrieri în tabelul lui Psi.