LAUDA DE SINE

Mai miroase şi a bine...

Luni dimineaţa pe la 9.30. Soneria!
Strig din baie:
-Mă bărbieresc, aşteptaţi puţin!
Deschid, vecinul de la 4 cu fruntea cam înnegurată.
-Domnul Radu, am dat de un mare necaz. Aseară am dat o mică petrecere, a fost ziua mea.
-La mulţi ani! spun eu automat. Dar ce s-a întâmplat?
-Un invitat mai neîndemânatic (probabil un eufemism pentru o anumită stare) a lovit măsuţa şi paharele cu vin roşu s-au vărsat pe covorul de Buhara, cel care îi place atât de mult soţiei.
Aşa-ţi trebuie, îmi spun în gând ros o clipă de invidie că n-am fost invitat.
-Sper că n-aţi făcut nimic, în sensul să încercaţi să ştergeţi pata!
-Recunosc, a fost primul impuls. Noroc că doamna X era la noi. Dânsa ne-a spus că aţi ajutat-o într-o situaţie asemănătoare şi ne-a recomandat să urmăm sfaturile de pe blogul dumneavoastră!
Ei, dacă a intrat pe blog merită să-l ajut, îmi spun.
-În jumătate de oră sunt la dumneavoastră. Încercaţi să mai scoateţi din umezeală cu încă un rând de hârtie absorbantă!
Înarmat cu cele necesare sun punctual la uşa lui. În jumătate de oră scot  pata, spăl şi covorul ca să nu se vadă diferenţe şi cât se usucă (30 de min.) stăm la o ţigară de foi şi la un pahar de coniac.
Din vorbă-n vorbă ajungem la o polemică privind ficatul de ton conservat.
Eu susţin sus şi tare că cel mai bun este cel care l-am mâncat din conserve norvegiene şi udat cu vodkă rusească băută din aşa numitele pahare cu gheaţă (pahare mici cu fund gros, se răcesc în congelator).
Mă priveşte aprobator, se scuză un pic. Când se-ntoarce mă întreabă:
-Aceasta este?
-Da! răspund cu greu privind cu jind conserva.
Numai o clipă, îmi spune văzând că dau să plec.
Se-ntoarce cu o punguţă.
-Pentru amabilitatea dumneavoastră! M-aţi salvat!
-Chiar nu trebuia, e normal să ne ajutăm! spun eu fără să deschid punguţa aşa cum este politicos.
Evident, ajuns acasă dau iama în ea şi mi se-ncălzeşte sufletul! Trei conserve de ficat de ton afumat norvegiene (nu dau marca că e reclamă şi nu am voie pe blogul ăsta), două trabucuri şi o sticluţă cu vodkă Beluga (una din preferatele mele de pe timpuri).

Am preparat-o/aranjat-o grăbit şi salivând îndelung cam aşa:
În primul rând am băgat păhărelele la congelator.
Am scos din frigider o sălăţică şi o ceapă roşie de Buzău.
Pfoaiii! N-am lime, lasă că merge şi cu lămâie.
La repezeală pun câteva frunze de salată pe farfurie (deh, n-am primit moştenire platouri de argint aşa cum se cade la gustarea asta), tapetez cu rondele de ceapă, peste care scurg preţiosul ulei din conservă fără să
irosesc o picătură! Celelalte două conserve le dosesc strategic.
Tai ficăţelul în cubuleţe, îl răstorn peste ceapă şi ornez la repezeală.
Bag un pic la frigider.
Prăjesc uşor câteva felii de pâine pe care le croiesc ceva mai mari decât rondelele de ceapă.
Scot de la frigider şi de la congelator, pun un pic de vodkă-n păhărel să se răcească şi să-şi slobode aroma.

Aşa mi-a ieşit, eram grăbit.

După care mă apuc de clădit. Pâine prăjită, un petec de salată, o rondea de ceapă, un cubuleţ de ton. Dacă nu vă place ceapa puteţi să o înlocuiţi cu o feliuţa de lămâie fără coajă. Chestia asta trebuie să o puteţi lua dintr-o singură îmbucătură ca să meargă şi o gură de vodkă. :)

Să nu-ncercaţi mai mult de o dată pe zi!