Erau singurii supravieţuitori
 |
| Sursa |
Se târasc apatici pe lungul drum de întoarcere. Doi războinici înfrânţi. Boala i-a înmuiat de tot. Până şi acea pulbere albă pe care o foloseau ca leac s-a terminat.. Săbiile atârnă ca nişte fiare nefolositoare.
Unul dintre ei se gândeşte că în zonurile care au încăput despre trădare ar fi un sâmbure de adevăr.
Celalalt se întreabă dacă va revedea galeria în care tronează tablourile strămoşilor şi câteva statui de ceară.
Se opresc lângă rugul de mure să-şi ostoiască foamea şi setea cu fructele dulci acrişoare. Văd şi nişte boboci de raţă desprinşi din cârd dar nu mai au puterea să întindă arcul.
Lista adunătoare de duzini o găsiţi aici!
Se târâie apatici pe drumul mult mai lung
RăspundețiȘtergereacum, la-ntors acasă, şi parcă nu ajung,
înfrânţi de oboseală, de boli şi fără leac,
în locul ce li-i casă de mult, de peste-un veac.
Strămoşii din statui şi din tablouri reci
îi vor privi de sus cu inimile seci.
Săbii li-s ruginite şi arcuri li s-au frânt
şi camarazii lor sunt pulbere, pământ.
Trădarea i-a ucis. Ei au avut noroc
să scape din măcel şi din infern, din foc...
Casa e mai departe decât arunci de băţ.
Un mur cu boabe negre-i îmbie la ospăţ
să-şi ostoiască sete, şi foame, şi amar,
ca drumului să-ntindă paşi şovăielnici iar...
:)
Foarte frumos comentariul tău Carmen. Mulţumesc!
ȘtergereScurt, dar atat de viu tabloul pictat din cuvinte! Dar de ce doar doi razboinici? Eu as fi preferat sa vad o intreaga trupa luptandu-se pentru cele cateva mure inca necoapte. :)
RăspundețiȘtergerePăi atâţia au scăpat! :)
ȘtergereBine ca au intalnit bobocii de raţă! Daca se intalneau cu ursul la cules de mure erau infranti de tot!
RăspundețiȘtergere:) În viaţă mai şi nevoie de noroc! :)
ȘtergereBine că nu au întins arcurile. Aşa bobocii s-au făcut mari şi au devenit un vânat pe cinste.
RăspundețiȘtergereCând eşti lihnit de foame nu mai-ţi stă gândul la asta! :)
Ștergere