AMINTIRI DIN TINEREŢE

Când mai eram...

Asta hotărâţi voi după ce citiţi :)

Pe acel hol întunecos îl vedeam cu greutate.
Bineînţeles, a stins de jos luminile. Au rămas doar cele de serviciu. Părea un băiat cuminte când mi l-a prezentat nepoata prima oară. Acum poartă o cămaşă ciudată, rodul fanteziei unui designer nebun. În plus se strecoară ca să nu-l vadă nimeni. N-am timp de prostii. Nu pot să-l las să intre în apartamentul ei.
Sting lumina, întredeschid uşa şi-i şoptesc lui Gogu, bichon-ul meu:
- Fii fiară, muşcă-l de picior!
Gogu începe să latre, dar parcă de bucurie. Deschid uşa de tot, îl strig, degeaba. Încă o bătălie pierdută. Văd că are doi trandafiri în mână împachetaţi separat, unul alb şi unul roşu. De unde i-o fi furat haimanaua? Vine de-a dreptul spre mine. Îmi oferă trandafirul alb şi-mi spune:
- Mă bucur că m-a simţit Gogu. Cu întunericul ăsta  puteam să rănesc trandafirii. Şi ar fi fost păcat. Am vent s-o invit pe.... la o prajitură şi m-am gândit să trec şi pe la dumneavoastră. Dar iată că deschide uşa, probabil ne-a auzit..
Necioplitul, pleacă de parcă ar avea motoare cu reacţie. Off, ea îl sărută. Ştiu că îmi face în ciudă. Nu se poate, îl invită în casă. Trebuie să fac ceva.
-Gogu! Gogu!!! Unde te-ai ascuns potaie? ...

sursa

Povestea este reală aşa cum mi-o amintesc! Aveam, cred că vreo 17 ani. Desigur, trandafirii erau "împrumutaţi" din grădina profesoarei de română (cea din faţa blocului cu holul de mai sus). În semn de apreciere am folosit o foarfecă specială pe care am recuperat-o când am coborât. Iar staniolul era de la o ciocolată şmecheră, nu mai ştiu de unde o aveam.

Acest articol particpă la jocul "Duzina de cuvinte". În tabelul lui Psi puteţi găsi multe altele.