DACĂ FLORĂRIA MOBILĂ AR FI EXISTAT

Când eram student. Oricum s-a întâmplat demult

Cam prin 1992-1993. Întâmplător o reîntâlnisem pe ea. Pe fata cu care avusesem un flirt pe când eram în liceu. Venise într-o vacanţă la Tecuci şi ne-am întâlnit la ştrand.

Brunetă, mlădie, zvârlugă. Şi cu o conversaţie spumoasă. Evident am fost imediat atras de ea. Păcat că a trebuit să plece înapoi în Predeal. Urgent. Nu apucasem să-i iau adresa, pe atunci mai scriam scrisori cu mâna şi stiloul!

Şi  cum vă spuneam am reîntâlnit-o în Regie, pe holul căminului cu fetele de la chimie. Brusc am uitat că aveam o întâlnire urgentă acolo şi am invitat-o la o cafea sau o porţie de cartofi prăjiţi cu maioneză, cum se serveau în P17, nu îmi mai aduc exact aminte. Pentru că din nou m-a fermecat. Nu ştiu ce avea fata asta dar la mine a prins şi încă tare. Nu am stabilit o relaţie dar gândul meu era mereu la ea.

Ca o paranteză, era o perioadă în care la noi începea să se audă de calculatoare iar internetul era un vis mult prea îndepărtat.

Ca să revin, eram nebun după ea. Chiuleam de la cursuri şi seminarii, stăteam cu orele pe bancă în Polizu ca să o văd măcar. Îmi făceam drum prin căminul fetelor de la chimie, P4 parcă, doar, doar s-o întâlnesc.

La un moment dat nu o mai văd. Ştiţi voi versurile alea:

" Dar stau acolo si-o petrec

Cu ochii cat e zarea."

Întâmplător aflu că este bolnavă, în spital. Interoghez, plăcut, nu trebuie să vă gândiţi la prostii, colegele de cameră şi aflu numele spitalului şi numărul salonului. Îmi vând rapid cartela de masă unui tip de două ori mai greu ca mine şi cu banii obţinuţi pornesc spre piaţa Amzei unde auzisem că se găsesc cei mai frumoşi trandafiri. Banii cam puţini, reuşesc să iau  cinci trandafiri roşii, frumoşi, catifelaţi. Dar nu rămân bani de taxi.

Iau tramvaiul. Multe grade şi o înghesuială de nedescris. Fac cam o oră până la spital. Buchetul meu de trandafiri arată deja un pic cam ofilit. După ce reuşesc să trec de paznicul spitalului fără să-i dau nimic, că nu mai aveam, ajung în salon. Intru şi văd un buchet imens de trandafiri, proaspeţi, parcă stropiţi cu rouă, la capătul patului. Mă uit la ai mei, arată deja jalnic. Dau să mă retrag, să nu îmi vadă cineva florile, când deschide ochii şi spune mai mult şoptit:

-Radu, mulţumesc că ai venit. Astea au fost pentru mine? Drăguţ din partea ta!

După ce mă pupă pe obraz, îmi şopteşte la ureche:

-Te rog să le pui în vaza aia de lângă chiuvetă. Acum sunt foarte obosită!

Am plecat după câteva minute, abătut şi dezamăgit.

Nu pot să nu mă gândesc acum, cum ar fi fost să primesc un buchet trandafiri roşii chiar la ora stabilită.

Direct la uşa spitalului. Proaspeţi, mirosind a rouă. Sau poate altceva. Să spunem, un coş cu flori. În culoarea geloziei.

Să nu îmi pierd timpul traversând tot Bucureştiul încercând cu disperare să protejez un buchet de flori. Lucru care nu mi-a ieşit foarte bine.

A trecut ceva timp până m-am vindecat. Am rămas prieteni, ne-am văzut de câteva ori, am fost şi la Predeal unde, odată, ne-am întâlnit absolut întâmpător la "Căprioara" dar şi la "Orizont"

Ehh ce vremuri...

Păstrăm şi acum legătura dar deşi o văd în poze pe FB tot timpul, mi-aş dori să o reîntâlnesc măcar o dată în realitate. În Bucureşti. Şi nu aş mai sta pe gânduri. Aş folosi imediat pagina de facebook a firmei care m-ar putea ajuta să şterg amintirea acelei nereuşite. De la cei care ne spun dar o şi fac:

-Livrăm în două ore flori oriunde-n Bucureşti!

Aşa ca amuzament o să-i întreb dacă livrează şi în Zăbrăuţi (un mic cartier din Bucureşti, pe lângă Ferentari). Nu că eu m-aş duce acolo!

Note:

De subsol dacă vă vine să credeţi.

Ca să nu divagăm:

1) Povestea este reală aşa cum mi-o amintesc după mulţi  ani.

2) Pozele sau imaginile, cum vreţi să le spuneţi, sunt proprietatea site-ului http://www.florariamobila.ro/