Urmează o întâmplare adevărată pe care demult mă străduiesc să v-o povestesc.
Undeva în secolul trecut, într-un oraş (mic) mare din judeţul Galaţi.
Am jucat şi eu când eram prin clasa a patra jocul "flori, fete şi băieţi". Bine, nu ieşeam din cerc doar ca să ne şoptim ceva la ureche. Şi oricum alegeam o floare rară, de cactus, de magnolie, de smochin, etc. astfel încât să pot ieşi cât mai des din cerc cu aleasa mea. Vă rog să nu mă întrebaţi de ce, pentru că sunt prea discret ca să răspund.
Ani au trecut şi iată-mă în clasa a unsprezecea. Îndrăgostit până peste urechi de o colegă de clasă. Care rezistase tuturor avansurilor mele. Ghinion, aveam şi un concurent în clasa a doisprezecea. Iar Ea părea să-i acorde mai multă importanţă.
Vine şi ziua ei. Eu nu primesc invitaţie. Pe la şapte seara vine colegul meu de bancă în parc unde fumam resemnat o ţigară, aşa de ciudă. Şi îmi spune că toată lumea mă aşteaptă la petrecere.
- Dar Ea, întreb un pic năuc.
- O să vezi cu ochii tăi, răspunde el.
Neinvitat şi suferind de dragoste adolescentină nu mă gândisem la nici cel mai mic cadou. Nici măcar un buchet de flori. Cum florăriile au închis deja iau o hotărâre.
- Nu merg, nu sunt pregătit. Nici măcar un buchet de flori nu pot oferi. Şi ştii foarte bine că eu am dat mereu flori cu drag!
După ce mă aprobă scurt din cap, mă întreabă:
După ce mă aprobă scurt din cap, mă întreabă:
- Un celofan ai acasă?
Încuviinţez scurt din cap că da.
- Hai să-ţi arăt eu de unde poţi face rost de nişte flori, aşa repejor.
Îmi arată o curte cu lalele de toate culorile şi îmi spune că dacă vreau să vin bine, dacă nu, pierd pentru că cel din clasa a doişpea oricum a adus un trandafir roşu magnific. Asta chiar mi-a sunat a provocare. Aşa că i-am spus că ne vom întâlni peste aproximativ o oră.
Studiez locaţia, lumini închise, nici un câine şi iau rapid o hotărâre. Sar gărduţul (a se citi că intru pe portiţa lăsată deschisă) şi cu briceagul multifuncţional de care eram nedespărţit tai patru lalele roşii, să simbolizeze dragostea şi una albă pentru respect. Cel puţin aşa citisem eu pe undeva. Merg acasă, mă primenesc cu apă rece (deh, nu era ziua de apă caldă), aranjez lalelele în buchet şi pornesc hotărât.
Ajung în pragul uşii. Din hotărârea mea a rămas doar o umbră de brumă. Când o văd, încep să-mi tremure picioarele, inima să-mi bată tare. Iar când se îndreaptă spre mine mă cuprinde o febră de cel puţin 42 de grade. Un pic năuc (din cauza febrei) reuşesc să îngaim câteva urări şi emoţionat ofer buchetul de lalele.
- Vai Radu, ce frumoase sunt! Deh, ce să spună, îmi zic în gândul meu.
Dar, mă pupă pe obraji. Şi doar ca o părere, pupicul ajunge pe colţul gurii mele. M-am topit de tot. În întrebări fără răspuns.
Studiez locaţia, lumini închise, nici un câine şi iau rapid o hotărâre. Sar gărduţul (a se citi că intru pe portiţa lăsată deschisă) şi cu briceagul multifuncţional de care eram nedespărţit tai patru lalele roşii, să simbolizeze dragostea şi una albă pentru respect. Cel puţin aşa citisem eu pe undeva. Merg acasă, mă primenesc cu apă rece (deh, nu era ziua de apă caldă), aranjez lalelele în buchet şi pornesc hotărât.
![]() |
Aşa mi-aş fi dorit să arate. |
Ajung în pragul uşii. Din hotărârea mea a rămas doar o umbră de brumă. Când o văd, încep să-mi tremure picioarele, inima să-mi bată tare. Iar când se îndreaptă spre mine mă cuprinde o febră de cel puţin 42 de grade. Un pic năuc (din cauza febrei) reuşesc să îngaim câteva urări şi emoţionat ofer buchetul de lalele.
- Vai Radu, ce frumoase sunt! Deh, ce să spună, îmi zic în gândul meu.
Dar, mă pupă pe obraji. Şi doar ca o părere, pupicul ajunge pe colţul gurii mele. M-am topit de tot. În întrebări fără răspuns.
Colegul de bancă mă împinge din spate să o invit la dans. Miroase doar a flori. Doamne, parcă sunt în cer!
Îmbătat de ceea ce îmi părea un succes, asist la o discuţie. Despre profesoara de chimie la care aveam deja doi de patru (ce să fac, nu-mi plăcea materia). Fără şanse de a îndrepta ceva. Aflu că luni împlineşte 57 de ani. Şi că lalelele sunt florile ei preferate. Un gând, ce nu-i prea curat, îşi face loc în mintea mea. Mai mult ca să impresionez, ştiţi voi pe cine, mă ofer ca luni ora 7.30 să vin cu 57 de lalele boboci, restul echipei să facă buchetul, până la ora opt, când profesoara trebuia să intre în sala de curs. Singura condiţie pe care am pus-o a fost ca eu să ofer buchetul în speranţa unei note preferenţiale la teză.
Pe la patru dimineaţa eram din nou în acţiune. Evident am luat mai multe lalele pentru că nu era lună şi nu prea distingeam culorile. Am ajuns acasă, neştiut de nimeni, mi-am îmbrăcat uniforma şi fix la 7.30 am intrat pe uşa clasei. Colegii au făcut repede buchetul, eu m-am dus să-mi dau cu un pic de apă pe faţă.
Se face ora opt, intră profesoara cu catalogul în mână, corul format adhoc începe să cânte "La mulţi ani" şi mă reped cu coşuleţul cu lalele în faţă.
- Aha, deci aici erau florile mele, îmi spune dânsa drept mulţumire. După cum te cunosc de la ore, bănuiesc că tu eşti autorul. Măgarule!
- Adică nu mai trec la chimie? Întreb şi eu timid. Bănuiesc imediat că şi Ea s-a prins de unde veneau florile oferite cu o seară înainte. Numai colegul meu de bancă avea un zâmbet jucăuş în priviri.
- Doar dacă te duci să îmi refaci grădina de flori! Şi nu glumesc.
Aşa am învăţat şi florărit. Singura mea consolare a fost colega despre care v-am vorbit. Mi-a spus:
- Radu, chiar mi-a plăcut gestul tău. Dar să nu spui la nimeni. Iar de data asta chiar m-a sărutat.
Am muncit ca un rob aproape o săptămână, sub supraveghere nemiloasă, dar am trecut la chimie şi la celelalte probe, alea mai aproape de suflet.
Acum, mai copt la minte şi la trup nu pot să nu gândesc cum ar fi fost să am alături pe cineva ca:
Îmbătat de ceea ce îmi părea un succes, asist la o discuţie. Despre profesoara de chimie la care aveam deja doi de patru (ce să fac, nu-mi plăcea materia). Fără şanse de a îndrepta ceva. Aflu că luni împlineşte 57 de ani. Şi că lalelele sunt florile ei preferate. Un gând, ce nu-i prea curat, îşi face loc în mintea mea. Mai mult ca să impresionez, ştiţi voi pe cine, mă ofer ca luni ora 7.30 să vin cu 57 de lalele boboci, restul echipei să facă buchetul, până la ora opt, când profesoara trebuia să intre în sala de curs. Singura condiţie pe care am pus-o a fost ca eu să ofer buchetul în speranţa unei note preferenţiale la teză.
Pe la patru dimineaţa eram din nou în acţiune. Evident am luat mai multe lalele pentru că nu era lună şi nu prea distingeam culorile. Am ajuns acasă, neştiut de nimeni, mi-am îmbrăcat uniforma şi fix la 7.30 am intrat pe uşa clasei. Colegii au făcut repede buchetul, eu m-am dus să-mi dau cu un pic de apă pe faţă.
![]() |
Cam aşa arăta. |
Se face ora opt, intră profesoara cu catalogul în mână, corul format adhoc începe să cânte "La mulţi ani" şi mă reped cu coşuleţul cu lalele în faţă.
- Aha, deci aici erau florile mele, îmi spune dânsa drept mulţumire. După cum te cunosc de la ore, bănuiesc că tu eşti autorul. Măgarule!
- Adică nu mai trec la chimie? Întreb şi eu timid. Bănuiesc imediat că şi Ea s-a prins de unde veneau florile oferite cu o seară înainte. Numai colegul meu de bancă avea un zâmbet jucăuş în priviri.
- Doar dacă te duci să îmi refaci grădina de flori! Şi nu glumesc.
Aşa am învăţat şi florărit. Singura mea consolare a fost colega despre care v-am vorbit. Mi-a spus:
- Radu, chiar mi-a plăcut gestul tău. Dar să nu spui la nimeni. Iar de data asta chiar m-a sărutat.
Am muncit ca un rob aproape o săptămână, sub supraveghere nemiloasă, dar am trecut la chimie şi la celelalte probe, alea mai aproape de suflet.
Acum, mai copt la minte şi la trup nu pot să nu gândesc cum ar fi fost să am alături pe cineva ca:
![]() |
Un partener de nădejde. |
Ti-a prins bine mai tarziu chimia invatata atunci:)
RăspundețiȘtergereDesigur, chimia florală! :)
ȘtergereNu ma gandeam chiar la asta. Poate era vorba de electrochimie?!
ȘtergereAm luat cea mai mare notă la eletctrochimie. Venind din facultatea de mecanică. La restanţă, evident. Şi acolo se făceau depuneri, nu şi arome. :)
ȘtergereLa electrochimie cam da. Dar alaturi era laboratorul de organica unde erau si diverse arome;)
ȘtergereMacar asa ai mai invatat si tu la chimie:)))
Nu mi-a plăcut niciodată clădirea din Polizu. De interior vorbesc. :)
ȘtergereSi uite asa a trecut tata clasa, ar trebui sa-l inveti si pe Victor :))
RăspundețiȘtergereRâzi de mine sau cu mine? :)
ȘtergereAmble :D
ȘtergereBineee... mai treci tu pe la mine şi vedem atunci! ;)
Ștergere..tu chiar ai avut ceva experienţe...cu arome fine, ba de trandafiri, ba de lalele. Craiule!
RăspundețiȘtergereMai pot scrie încă multe şi toate adevărate.
ȘtergereDar din păcate într-un oraş mic cum Tecuci-ul am fost de abia pe locul trei. :(
Ce poveste simpatică! Și colegul..:)
RăspundețiȘtergereEhe, colegul. I-am făcut şi eu pocinogul cam după un an. Dar asta e altă poveste.
ȘtergereMulţumesc de aprecieri. Venind de la tine înseamnă mare lucru.
uite, c\vezi, este tocmai ce spuneam: tu stii sa depeni povesti, ar trebui sa o faci mai des. Emotionant...
RăspundețiȘtergereMulţumesc Dana. Nu fac decât să povestesc amintiri.
ȘtergereUn cosulet de flori poate fi mai frumos decat un buchet. :)
RăspundețiȘtergerePăi da, încap mai multe flori şi pot fi aranjate altfel!
Ștergeresi nici nu aveai ce povesti acum...
RăspundețiȘtergereStorceam eu ceva... :))
Ștergereaha, deci e adevarat ca "nu tot ce luceste-i aur.." :D :D :D!
ȘtergerePăi şi un ciob de sticlă poate străluci chipeş dacă-l bate soarele cum trebuie. :)
Ștergeresi mai spunem cateodata ca nu avem nimic interesant in viata noastra, ca aceasta e monotona ... cand colo nu trebuie decat sa cautam acele momente in care am fost intr-adevar fericiti, deoarece fiecare avem asa ceva ...
RăspundețiȘtergereFericirea-i făcută din lucruri mărunte! :)
ȘtergereFrumoasa poveste, bine ca le mai retii, cine nu iubeste florile si animalele nu apreciaza nici viata.
RăspundețiȘtergereMare dreptate ai! Norocul meu, îmi plac florile şi animalele. :)
ȘtergereDeci chimia care era intre tine si colega ta avea legatura cu gradina profei :)
RăspundețiȘtergereOarecum! Nu ştiam că era grădina profesoarei. Am aflat după. Cu chinurile de rigoare. Noroc că n-am avut note de patru şi la fete. :)
ȘtergereMi-ai amintit de vremuri uitate, de zilele fericite si fara griji in care cea mai mare si mai presanta problema era sa aflu ce reprezinta la flori o culoare sau alta, ca sa stiu cu ce ganduri mi-au fost oferite. :)))
RăspundețiȘtergereMă bucur că am putut retrăzi amintiri. :)
ȘtergereApropo, foarte frumoase buchetele pe floricudrag.ro si, vazand ca livrarea e gratis, nici nu sunt exagerat de scumpe... Amsa profit la prima ocazie. Merci pentru recomandari!
RăspundețiȘtergereCu mare plăcere.
ȘtergereSa nu-mi spui ca si florile profei erau ...cu drag, ca nu te cred. Vezi ca in Galati s-au plantat in spatiile verzi, crizanteme. Imi plac!:)
RăspundețiȘtergere:) ŞI mie! :)
ȘtergereCum să nu fie cu drag florile alea? Aveam doi de patru şi o viaţă înainte. În plus le-am tăiat cu cuţitaşul, nu le-am smuls din pământ. în plus am mai lăsat tufe de diferite culori, că nu aveam inima rea. :)
Apropo, ce culori au crizantemele alea?
albe, mov, galbene. Mai sunt și niște bălării pe acolo. Nu știu de ce culoare, cred că portocalii că-s de la politia locală.
ȘtergereAlea-s roşii, musai, Maria mai ales că sunt în Galaţi! :)
ȘtergereRoșiile sunt cam pătlăgele vinete. Mai bine rămâneau galbene și așteptau să se coacă.
Ștergereîmi plac murăturile! :)
ȘtergerePovestea ta mi-a amintit de copilarie cand impreuna cu mama si cu o vecina mergeam noaptea la furat de flori. Ce vremuri :)
RăspundețiȘtergereMulţumesc de comentariu. Dar nu le-am furat, doar le-am tăiat. ;) Cu grijă!
Ștergerevai de mine, ce aventurier simpatic avem aici, imi dai impresia ca as reciti Ciresarii :))
RăspundețiȘtergerechiar ma miram de ce colegul acela era brusc atat de amabil...
:) Ăla era Ionel (Cireşarii).
ȘtergereOff, de ce mi-ai amintiti de carte. Iar trebuie s-o recitesc. De parcă n-aş şti să spun fragmente întregi pe de rost. :)
ce romantic, totusi, in ciuda muncii grele :)
RăspundețiȘtergereMunca nu-i uşoară niciodată dacă nu e şi plăcută! :)
ȘtergereFlorile rezolva orice problema, clar :)
RăspundețiȘtergere:) Se mai întîmplă şi să le complice! :)
ȘtergereLalelele sunt florile mele preferate! Ma bucur ca nu ai ales trandafirii. :)
RăspundețiȘtergerePăi nu avea trandafiri în curte! :)
ȘtergereImi plac la nebunie lalelele, as primi oricand cu drag una sau un cos intreg...
RăspundețiȘtergere:) Când mai trec prin Tecuci! :)
ȘtergereCe poveste! Frumoase lalele, cred si eu ca rezolva toate problemele!
RăspundețiȘtergere:) Doar în prima fază.
ȘtergereŞi undeva pe la sfârşit...
Florile sunt cel mai frumos si practic cadou. O zi buna!
RăspundețiȘtergereMda, să le cumpere bărbaţii şi să le primească femeile! :)
ȘtergereÎn caz invers aş aprecia şi o sticlă de vin bun! ;)
Ha, super!:)
RăspundețiȘtergereMulţumesc! :)
ȘtergereAoleu, nici mie nu mi-a plăcut chimia! În clasa a IX-a am rămas corigent pe trimestrul III... La profa aia nu mergea nici un truc :D
RăspundețiȘtergereMă trecea în ultima clipă, eram olimpic la mate, fizică şi istorie. :)
ȘtergereUltima parte a povestirii îmi amintește de faza din „To kill a mockingbird”, în care Jem taie toate florile din grădina acelei bătrâne, pentru ca apoi ea să îl pună să îi refacă grădina. Bine, pentru el a fost un gest de răzbunare, nu din dragoste. Oricum, foarte frumos. Păcat că în zilele noastre nu mai merge să cucerești o fată așa. Lucrurile s-au complicat mult...
RăspundețiȘtergere:) Ai şi tu dreptate! :)
ȘtergereDeci dacă povestea asta e cu adevărat adevărată, e de-a dreptul genială!!!
RăspundețiȘtergereȘi tata, în tinerețe, povestește că a tăiat trandafiri dintr-o grădină necunoscută, pt maică-mea. Și i-a ținut în geacă.. și l-au înțepat =)))
:) Este în totalitate adevărată. A rămas în analele liceului. :)
Ștergerelantul de legaturi, mai mult sau mai putin decriptate, pe caiet sau pe tabla te-a mobilizat la greu! pana la urma si scopul iti scuza mijloacele si darzenia e buna la ceva cand greul trece cu bine! :)
RăspundețiȘtergere:) Dacă era închis la florării...
ȘtergereDe unde să ştiu că acolo locuieşte tocmai profesoara mea? :)
Catericna povestea :))
RăspundețiȘtergere:) Se scrie caterincă! :) Dar nu este, profesoara respectivă încă trăieşte, are grădina cu flori şi dacă treci pe la ea s-o întrebi o să confirme.
ȘtergereSă-ţi dau adresa? Eeh, s-ar putea să te pună să sapi un pic în amintirea vremurilor de demult. ;)
Ha! Mi-ai trezit amintiri... si noi faceam ceva de genul, dar de la o "sursa" sigura. Aveam un vecin maniac in ale gradinaritului, dar care se temea de intuneric. Puteai sa dai cu tunul ca nu iesea noaptea afara. Si daca tot erau la el in gradina flori multe si bine ingrijite, de ce sa le lasam sa se ofileasca?
RăspundețiȘtergerePlus ca ne amuza cum incepea sa urle dimineata...
:) Păi şi colegul meu de bancă ar fi trebuit să fie o "sursă sigură" :)
ȘtergereEste colega cu balconul? Fata profesorului de...?
RăspundețiȘtergereStai să-mi aduc aminte! :)
ȘtergereUnde e romantismul oare, sotul meu mi-a dat in toata povestea noastra doar o floare.
RăspundețiȘtergereDar nu e timpul pierdut!. De multe ori, luaţi cu grijile zilnice, uităm. Din păcate.
ȘtergereFrumoasa poveste!
RăspundețiȘtergereMulţumesc! :) E adevărată.
ȘtergereUn articol foarte frumos
RăspundețiȘtergereMulţumesc! :)
ȘtergereProfa de chimie din orasul meu...iesea seara la plimbarea si daca vedea vreun elev prin oras, la ora aceea, era clar a doua zi nu scapa fara sa fie ascultat...era distractia ei :)
RăspundețiȘtergere;) Pe mine nu prea mă asculta. Mă punea să scriu. Şi cum aveam mâna lovită de la ora de sport, nu prea puteam. :)
ȘtergereIar la patru dimineata nu prea se plimba nici o profesoară pe stradă. :)
Ai reușit să mă faci să râd în hohote la prima oră! Felicitări, Radu!
RăspundețiȘtergereMă bucur! :)
ȘtergereŞi mulţumesc!