Chiar acum, între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale...
Că cică "serviciile nu doarme". Bine, bine, recunosc că am mai scris despre asta. Dar era primăvară, pomii de abia înfloreau, românii nu stăteau la cozi la ambasade, cu orele. Şi nici ambasadele nu se-nchideau în faţa lor. Din vina formularelor! Deci, dacă înţeleg bine, formularul cu pricina este responsabil pentru toate disfuncţionalităţile şi nicidecum guvernul care trebuia să aibă în grijă buna desfăşurare a alegerilor. Sau poate nu am citit bine Constituţia, cine mai ştie.
Temător, dar totodată plin de speranţe (multe, multe) mă apuc să scriu. Ca o paranteză trebuie să recunosc că îmi plac tricourile lui Andi Moisescu, cele purtate pe la Apropo Tv. Aşa că vreau şi eu. Ceva asemănător.
Şi vreau să vă spun că am încercat aşa ceva pe barba mea. Da, am barbă.
Se întâmpla undeva prin vara lui 2012. O vară fierbinte. Conducerea insista să ne ducem la prezentări îmbrăcaţi la costum şi cu cravată. Am făcut-o şi eu de vreo două ori, de ce să mint. Până a trebuit să-mi storc cravata plină de transpiraţie. Moment în care mi-am adus aminte că primisem drept premiu, habar n-am pentru ce, un tricou şi o şapcă inscripţionate cu numele firmei. Şi cum sunt mai rebel din fire m-am hotărât să le folosesc (bineînţeles le-am luat şi pe cele ale colegilor ca să nu fiu nevoit să spăl prea des). Rezultatele nu au întârziat să apară. Aveam cele mai bune vânzări, recomandări dar şi multe întrebări din partea colegilor şi a conducerii.
![]() |
Uniforma mea secretă de vară |
- Băi frate, cum draqu face ăsta de vinde pe seceta asta?
- Am şarm, răspundeam de pe scaunul cel mai din spate din birou, încercând să fac pe misteriosul.
Le-am spus mai târziu că mă duceam la şedinţa de dimineaţă la costum, după care opream la prima benzinărie şi îmi puneam tricoul şi şapca inscripţionate. Evident şi blugii de vară. Noroc că am făcut armata şi ştiu să mă echipez repede. În plus, cu egoismul bine-mi cunoscut acaparasem şi cutia cu jucărele promoţionale din biroul secretarei. Asta când m-a rugat să o şterg de păianjeni.
Vă dau un sfat, de data asta gratuit. Articolele promoţionale nu sunt făcute degeaba. Sunt făcute ca să fie oferite. Şi nu trebuie să vă sfiiţi, trebuie doar să le oferiţi.
Ca să fiu sincer cel mai mare succes l-am obţinut cu aceste cadouri promoţionale personalizate, mai ales în rândul bărbaţilor (evident mi-am păstrat şi eu una, atât de mult mi-a plăcut).
Poate nu mă credeţi dar am primit telefoane ca să merg să fac vânzări doar pentru acea maşinuţă. De multe ori. Aşa că o să vă dau un partener de nădejde pe acest segment, care nu m-a dezamăgit şi nu vă va dezamăgi:
Ca să fiu sincer cel mai mare succes l-am obţinut cu aceste cadouri promoţionale personalizate, mai ales în rândul bărbaţilor (evident mi-am păstrat şi eu una, atât de mult mi-a plăcut).
![]() |
Un succes imens |
Poate nu mă credeţi dar am primit telefoane ca să merg să fac vânzări doar pentru acea maşinuţă. De multe ori. Aşa că o să vă dau un partener de nădejde pe acest segment, care nu m-a dezamăgit şi nu vă va dezamăgi:
![]() |
În mod sigur foarte buni |
Să presupunem că sunteţi la început de drum. Cu buget limitat. Sau aveţi ceva în spate dar nu aţi prins încă destul cheag. Ce l-ar bucura mai mult pe clientul ţintă? Să vadă o reclamă TV sau să primească un produs util care să îi amintească de firma dumneavoastră şi lui dar şi celor care îi trec pragul?
Experienţa mea cu tricoul personalizat a fost una de succes, aşa că vă invit să o încercaţi. Mai ales că aveţi de unde alege:
![]() |
Link-ul pentru tricouri este un pic mai sus. |
Sau dacă vânzările sunt orientate către firme vă puteţi gândi la accesorii pentru birou sau gadgeturi.
Oricum, cam orice vă trece prin minte puteţi găsi. Trebuie doar să intraţi pe unul din link-urile puse la dispoziţie (sunt postate pentru a vă ajuta). Nu pot decât să vă urez promoţii bune!
Imaginile sunt de pe http://www.promotion.eu/ şi din arhiva personală (alea mai neclare)
Smecher vanzatorul asta. Sunt convinsa ca functioneaza treaba, am vazut si eu pe pielea mea. Promotionalel sunt o incantare pentru clienti.
RăspundețiȘtergere:) Eu eram şi încă mai sunt câteodată vânzătorul! :)
ȘtergereO masinuta ca aia sigur le-ar placea baietilor mei. Parca ii vad facand concursuri prin casa. :)))
RăspundețiȘtergereDe ce nu spui ca tot sarmul te-a ajutat si sa ai atat de multi prieteni in blogosfera?
Prieteni nu am prea mulţi, dar buni şi de nădejde.
ȘtergereEu, şarm? Nimeni nu mi-a mai spus asta de mai bine de o oră. :(
Glumesc evident, tocmai am primit un telefon. :)
Imi imaginez cum arata un barbat imbracat in costum, cu cravata si dand cu aspiratorul:))
RăspundețiȘtergereSexy, am dreptate?
ȘtergerePoate in visele tale!!:))
ȘtergereObserv cu o oarecare mirare că plagiatul este universal în ţara asta. Aia era expresia mea!
ȘtergereAi fi preferat să fiu doar în slip?
Nu prea cred ca te-am plagiat pe tine. Era o reclama la Vodafone daca nu ma inseala memoria;)
ȘtergereEu nu.
De ce? Ai incercat si a mers vanzarea mai bine?!
Vodafone??? Nu ştiu! De memoria ta. Spuneai că-i scurtă.
ȘtergereAm încercat o dată pe plajă şi a funcţionat de minune. Pe bune! :)
Si ce ai aspirat, nisipul?!:))
ȘtergerePe bune, chiar nisipul. Din mochetă. Aia din vila lui Ceauşescu. Cea de pe malul mării. De lângă al treilea pilon. De lângă unde te-ai dat prima dată cu telegondola! :)
ȘtergereEu nu stiu decat de vila de la Neptun, Ultima data acolo am fost:))
ȘtergereHai pe bune, ai fost tu pe acolo? Îmi spuneai că nu ai trecut de Eforie! Nu mai ştiu dacă nord sau sud. :)
ȘtergereCand mergeam eu la mare...dar te las pe tine sa-ti aduci aminte ce faceai!
ȘtergereEforie Nord e una din cele doua statiuni preferate.
Făceam castele de nisip! Şi mergeam în picioare spre deosebire de tine. Oricum Neptunul e mai la sud. :)
ȘtergereE bine ca stii si geografie;)
RăspundețiȘtergereAbsolut întâmplător din materia asta chiar pot da lecţii. Pot să pun pariu că nici acum nu ştii capitalele tuturor statelor europene! :)
ȘtergereFără să foloseşti internetul! ;)
Imi place masina, in copilarie am o avut o colectie foarte frumoasa de masini. Nu ar fi rau sa incep din nou sa imi fac o colectie.
RăspundețiȘtergerePentru băiatul meu cel mic, am primit produsul promoţional de la un client. :)
ȘtergereVreau si eu chestii personalizate. Cu blogurile sau... vad eu cu ce, numai personalizate sa fie!
RăspundețiȘtergerePăi, cum se spune, ai o oportunitate. Trebuie doar folosită.
ȘtergereMi-am adus aminte de tricoul lui Şumi (parcă el era): "Sunt bun dar nu mă vede nimeni!". :)
RăspundețiȘtergere:) Frumos mesaj! :)
ȘtergereM-ai speriat, am crezut ca ai sters secretar de praf :) Praf sunt, asa am citit :))) Spor!
RăspundețiȘtergereSecretara, ca la cat de praf sunt mananc si litere :)
ȘtergereLa câţi ani avea, puţin peste 20 să o şterg de praf? :))
ȘtergereDar avea arahnofobie şi nu m-am putut împotrivi la cererea ei.
Mai ales când a vazut un păianjen mic ieşind din cutie şi s-a aruncat în braţele mele. E drept că am gâfâit un pic! ;)
Deh aşa sunt eu, am inima plină de bucuria de a ajuta! :)
Pai doar un singur paianjen ai pus in cutii? Eu as fi pus mai multi :)
ȘtergereDeh, nu erau mai multe! Nu ştiu dacă mai făceam faţă. :)
ȘtergereÎn plus sunt adeptul chestiei ăleia cu efectul minim necesar. :)
Faina sepcuta, de efect! :)
RăspundețiȘtergereMi-a plăcut şi mie! :)
ȘtergereAi dreptate, eu vorbesc din perspectiva celui care primeste obiecte promo si stiu ce mult imi place, indiferent ce fleacuri sunt.
RăspundețiȘtergereTuturor ne place!:)
ȘtergereSuper Radu!!!!
RăspundețiȘtergereMulţumesc Violeta!
ȘtergereFain articol, si util :)
RăspundețiȘtergereMulţumesc Dor! :)
ȘtergereFain articolul, faine şi produsele......şi...
RăspundețiȘtergereSucces!
Mulţumesc Nicu! :)
ȘtergereTe mai aştept.
Au scos uleiul si zaharul politicienii? Hi, hi.Tricourile cu mesaj sunt foarte frumoase bune pentru orice campanie, desi cam risti sa iei bataie de la tabara adversa daca tu porti un tricou: HAi Ponta sau Jos Iohannis!!!
RăspundețiȘtergere:) Am fost campion naţional la 800 m plat. :)
ȘtergereLa Constanţa am văzut că luna asta s-au dat! ;)
Nu toata lumea ar reusi sa faca ce ai facut tu, bravo tie. E greu sa vinzi, dar e usor daca stii cum!
RăspundețiȘtergereA fi vânzător (nu la tejghea) este una din cele mai grele meserii din lume. :)
Ștergere:)
RăspundețiȘtergere