Diverta (despre redeschiderea din Constanţa) continuă seria lunilor dedicate editurilor ce oferă bestseller-urile momentului şi cele mai noi cărţi. Astfel că în toată reţeaua Diverta (deci şi la Constanţa) eşti aşteptat cu promoţia lunii Mai*: 2+1 cadou la toate titlurile publicate de Grupul TReI (Editura TReI, Pandora M şi Lifestyle Publishing).
Un exemplu:
- Prima carte ar putea fi ”Fata din tren” scrisă de Paula HAWKINS, cel mai citit roman de la editura TReI. Se zice l-a ţinut treaz o noapte întreagă pe Stephen King, celebru autor de romane horror.
- A doua carte ar putea fi una din cele scrise de Chris SIMION, printre altele cunoscută ca fondatoare a companiei de teatru D’AYA. Fie că alegi ”40 de zile” sau ”Ce ne spunem când nu ne vorbim”, cu siguranţă îţi vei descoperi şi mai mult sufletul, printr-o introspecţie a ceea ce crezi, simţi şi gândeşti.
- Ultima carte din cele ”2+1 cadou” de la Diverta ar putea fi din domeniul psihologiei şi autoeducării (recomandare Diverta - CODUL VINDECĂRII. 6 MINUTE PENTRU VINDECAREA PROBLEMELOR DE SĂNĂTATE, SUCCES SAU RELAŢIONALE), cărţi pentru copii (ex. Prietena mea genială sau Elefantul Elmer), hobby sau ficţiune pentru adolescenţi (ex. Căutând-o pe Alaska sau Jurnalul unui adolescent timid).
Propuneri (cărţi care sunt bune de sfetnici) din domeniul principal al grupului editorial TReI:
- Înţelegerea Vieţii, Alfred Adler
- Ce spui după Buna ziua?, Eric Berne
- Icd-10. Clasificarea tulburărilor mentale şi de comportament, Colectiv
- Trauma, ataşament, constelaţii familiale. Psihoterapia traumei, Franz Ruppert
- Vindecarea prin poveşti, George W. Burns
- Călăul dragostei şi alte poveşti de psihoterapie, Irvin D. Yalom
- 101 poveşti vindecătoare pentru copii şi adolescenţi, George W. Burns
Eu vă doresc lectură plăcută!
Misto oferta. Fata din tren am tot zis si eu ca mi-o iau, de cand am vazut filmul si m-a cam dezamagit. Sunt sigura ca volumul e mult mai bun decat ecranizarea.
RăspundețiȘtergereEu sunt axat pe un alt gen de cărţi de la ei, dar mă bucur că ţi-a atras atenţia.
Ștergere