Evenimente legate de români şi România
Ce s-au întâmplat în ziua de 19 iunie, de-a lungul anilor.
- 1857 - La Paris, a fost încheiat un Tratat între Austria, Franţa, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman, cu privire la frontiera dintre acesta din urmă şi Rusia, prin care s-a hotărât ca Delta Dunării şi Insula Şerpilor să fie repuse sub suveranitatea Porţii Otomane, în loc de a fi alipite Moldovei
- 1906 - S-a deschis, în parcul din Dealul Filaretului (actual „Carol I"), „Expoziţia generală română", dedicată împlinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol I
- 1983 - A fost inaugurat podul rutier de la Agigea, cu o lungime totală de 300 m, circulaţia desfăşurându-se pe patru benzi
- 1987 - Biserica Sfânta Vineri - Hereasca, cu hramul „Cuvioasa Parascheva" (datând din 1645) a fost demolată. Prin grija preotului paroh, Gheorghe Bogdan, cea mai mare parte din bunurile sacre ale bisericii au fost salvate, fiind duse în custodie la Mănăstirea Cernica şi muzeul Hereşti. Pe locul bisericii a fost construit blocul 105 B
- 2001 - A fost realizat, pentru prima dată în România şi în Europa Centrală şi de Est, un transplant de inimă artificială de ultimă generaţie „Novacor" – un sistem montat la nivelul abdomenului bolnavului (Institutul de Boli Cardiovasculare Fundeni din Bucureşti)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pe cât posibil, vă rog, fără comentarii anonime !
Iar dacă vreţi să mă înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !