miercuri, 23 august 2017

De ce, de ce acum, de ce așa?

Sunt întrebări care nu-mi dau pace. Alături de „De ce n-am fost acolo, poate, poate...”. Știu că sunt inutile, în cel mai bun caz fiind doar întrebări retorice. Dar nu mă pot abține. Se spune că Dumnezeu îi cheamă la el întâi pe cei care-i iubește mai mult (probabil o vorbă născocită de o mamă, un tată sau un frate îndurerat). Dar și copiii lui îl iubeau! Și l-ar fi vrut lângă ei!

Nu voi intra în detalii despre viața lui privată iar despre activitatea lui culturală și profesională sunt destule mărturii în spațiul public. Voi spune doar că Mircea Țuglea a fost fratele meu și mă simt binecuvântat că am putut fi alături de el pe multe porțiuni dintr-o călătorie incitantă și provocatoare care a durat 43 de  ani și un pic. Îmi va lipsi!

În ziua de 19.08.2017, în jurul orei 16, mutam blogul de pe blogspot pe noul domeniu (acesta de acum). Ceea ce trebuia să fie un motiv de bucurie s-a transformat brusc într-un coșmar, parcă ireal, când tatăl meu m-a informat sec: „Mircea a murit. Să mergem!” Până la plaja din spatele Casei Căsătoriilor am tot sperat într-o glumă proastă. Dar coborând faleza am văzut mașinile oficiale, uniforme pe malul mării și lipsa oricărei agitații (ca atunci când nimic nu mai e de făcut). Speranțele au început să se năruiască pe măsură ce mă apropiam de sacul negru de pe malul mării. După care totul este mai mult sau mai puțin în ceață. Mai mult nu știu despre ceea ce efectiv s-a întâmplat. Deși am văzut în spațiul public exprimări de genul „soția și rudele au declarat...”. Nu știu ce a făcut Camelia dar pot să asigur că rudele de sânge nu au declarat nimic. Iar altfel de rude nu erau prezente în acele prime ore. Stimați jurnaliști, vă rog, măcar puțin profesionalism!

Pe 21.08.2017 (greșisem și tastasem 2117), în jurul orei 15 mi-am luat un „la revedere” de la el cu mâna de pământ pe care am aruncat-o răsfirat peste sicriu. I-am avut alături, sprijin, pe băieții mei și nepoții lui, Vlad și Victor (a trecut pe la Casa Mortuară și mama lor). Le mulțumesc pentru asta!

În memoria lui voi pune în acest articol 2 poze, sper eu, inedite (nu poți fi niciodată complet sigur cu presa de azi) din perioada de început a adolescenței lui, pentru că eu așa mi-l voi aminti mereu, drept fratele meu mai mic (în sensul de mai tânăr), cel care mereu se bucura de viață.

În Tecuci, în parcul din centrul orașului:


Și în Rm. Sărat, probabil la prima lui petrecere de adolescenți. Poza e făcută pe 1 februarie 1986. În dreapta jos este și bunul meu prieten Ovidiu Giușcă, trecut și el la cer în urmă cu un an. Dumnezeu să-i odihnească!


Off, Mircea...

39 de comentarii :

  1. N-ai ce sa zici in astfel de momente. Voi sa fiti puternici! Condoleante.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cuvintele sunt de prisos in aceste momente ... Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca in pace! Iar tie si familiei putere si rabdare sa treceti peste aceasta durere usor usor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si ca o ironie a sortii blogul tau este "dincolo de nori".
    Dumnezeu sa il odihneasca, iar tie si familiei multa putere!

    RăspundețiȘtergere
  4. Off, Radu! Peste asa ceva nu se poate trece nici de pe o zi pe alta, nici la comanda. Oricat de tare ai fi. Timpul o sa iti cicatrizeze ranile, intotdeauna se intampla asa. Nu vreau sa zic mai multe, fiindca nu pot. Si nici nu vreau sa imi imaginez cum e sa fiu in locul tau. Doar atat: e nedrept ce se intampla.
    Vreau sa aveti cu totii puterea si intelepciunea de a ramane in picioare si de a continua sa credeti. Intotdeauna merita sa crezi in ceva.
    Odihna blanda fratelui tau. Si sa ai credinta ca "Dincolo de nori" este ceva. Nu stiu inca ce, dar stiu ca este.
    Iti trimit un gand cald si sincer tocmai de la Baia Mare :-(.

    RăspundețiȘtergere
  5. fratele tau mai tanar....mai mic....curiosul Mircea....greu, cuvintele nu mai exista, liniste si putere !

    RăspundețiȘtergere
  6. Condoleante familiei! Dumnezeu sa il odihneasca in loc luminat pe Mircea! Tie, Radu si parintilor vostri sa va dea Domnul putere sa inchideti in timp ranile! Pastram cu totii amintirile frumoase ale copilariei. Va imbratisam cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  7. Sincere condoleante, Radu! Dumnezeu sa il odihneasca!

    RăspundețiȘtergere
  8. Trebuie sa -ti marturisesc ca, cu greu am reusit sa citesc pana la capat datorita ochilor impaienjeniti de lacrimi. Da ... nu stii ce sa zici in astfel de momente, ti se pare ca orice ai spune, orice incurajare, orice compasiune, parca sunt de prisos. Va urma o perioada foarte grea... Dumnezeu sa va aiba in paza pe voi, pamanetii si sa aiba grija de sufletul lui, probabil transformat acum in inger.

    RăspundețiȘtergere
  9. E al doilea articol citit intr-un interval foarte scurt despre trecerea in nefiinta a cuiva apropiat. Personal, nu stiu daca as putea scrie. A murit bunicul meu, acum 1 an, imi era foarte apropiat, multe chestii le-am mostenit de la el, inclusiv faptul ca-s foarte inalt, din neamul lui mi se trage, insa n-am avut puterea sa scriu despre. Am inca draftul articolului cu pricina. Pur si simplu nu am avut puterea necesara.

    Odihneasca-se in pace fratele tau! Si tie sincere felicitari pt puterea de care ai dat dovada! :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să se odihnească-n pace!
      Pur și simplu am simțit nevoia să scriu! Nu cred că am corectat nimic, nu am șters, nu am adăugat. Parcă am scris după dictare.

      Ștergere
  10. Sincere condoleante! Nu pot scrie mai mult, parca am creierul gol...

    RăspundețiȘtergere
  11. Sincere condoleante. Dumnezeu sa-l odihneasca, iar voua sa va dea putere sa treceti peste durere!

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu cred ca te ajuta cu nimic cuvintele mele. Nu vreau sa stiu cum este sa traiesti asa ceva... Imi pare rau, Radu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu doar mi-am strigat disperarea!
      E greu, e foarte greu...
      Mulțumesc!

      Ștergere
  13. Nu stiu daca vei avea raspunsul la aceste intrebari dureroase. Din pacate. Sa va dea Dumnezeu puterea sa pasiti mai departe, gandind doar ca a ajuns intr-o zona plina de lumina. Asa imi place sa cred.
    Dumnezeu sa-l odihneasca!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dumnezeu să-l odihnească!
      Mulțumesc de gândurile bune.

      Ștergere
  14. Îmi pare rău... :-( Dumnezeu să-l odihnească...

    Am avut o senzație foarte ciudată când am auzit... Mi se învălmășiseră numele în minte...dar am crezut că e doar o coincidență...
    Îmi pare rău....

    RăspundețiȘtergere
  15. Exista lucruri pe care niciodata nu le putem intelege, despre care nu putem vorbi, dar care ne invata sa privim inainte. Bunicul meu avea 83 de ani si totusi nu am fost pregatita de plecarea lui, i-am cersit lui Dumnezeu o farama de viata pentru el si totusi nu mi l-a lasat. Atunci am inteles ca e nevoie de el in alta lume. La fel si pentru Mircea. De acolo poate sa se bucure de tot ce-a lasat in urma si sa vada ca a fost un om important in viata multora. Acum stie pe deplin. Condoleante si multa putere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Niciodată nu poți fi pregătit pentru așa ceva! Mai avea atât de multe de spus, de făcut!

      Ștergere
    2. Scuze, nu terminasem. Mulțumesc și condoleanțe pentru bunicul tău!

      Ștergere
  16. Aveam contul inchis cand am „auzit” vestea. Am citit de la Mihai și nu-mi venea sa cred ca omul pe care-l admiram, privindu-i talentul si darurile primite de la Dumnezeu, fratele tau cel mic, nu mai e. Si m-am gandit la tine, instantaneu. Nu mi-as fi dorit sa cunosti asa ceva, nu-mi imaginez ce gol va fi fara cuvintele lui deosebite. Abia astept sa citesc Grazia. E tot ce pot face pentru ca el sa existe inca. Putere, Radu și ...condoleante inca o data..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din păcate sau din fericire, Dumnezeu mi-a dat suficientă putere.Însă părinților...
      Și eu sunt nerăbdător să citesc Grazia. Până acum am văzut doar mici fragmente ”brute” și am fost întrebat de unele întâmplări din trecut.

      Ștergere
  17. In asemenea momente cuvintele palesc si nici nu pot exprima golul pe care-l simtim...

    Imi pare nespus de rau...Te inteleg , stiu ce simti deoarece din pacate am trecut printr-o situatie similara doar ca timpul a cicatrizat rana.....

    RăspundețiȘtergere
  18. Niciodata nu stiu ce sa spun in astfel de momente pentru ca mi se pare ca orice cuvant e de prisos. Condoleante!

    RăspundețiȘtergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !