DINCOLO DE NORI

E un blog despre de toate, de prin viaţă adunate şi de mine împrăştiate...

dincolodenoriblog

Visul meu și-a luat zborul! -articol premiat la Spring Superblog 2018

Privește-n sus și fă-mi cu mâna!

Motto: „ Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu .”— James Joyce De mic copil am iubit literatura SF. După ce am terminat de citit căr...

miercuri, 18 octombrie 2017

Utile. Necesare. Versatile.

Am trăit o bună parte a vieții mele într-o perioadă în care cei care aveau în dotare una sau mai multe ștampile erau „cineva”, adică persoane importante și asta pentru că o ștampilă îți putea schimba pur și simplu viața (încă se mai întâmplă). Câți dintre voi n-ați pierdut ore, zile sau chiar perioade de timp pentru a obține o ștampilă sau o parafă? De aceea o primă asociere care-mi vine în minte în legătură cu ea sunt serviciile administrative de orice fel. A urmat o perioadă în care, ca tot românul, am avut și eu un mândru SRL și pot să spun că m-am lăfăit în ștampile. Rotunde, dreptunghiulare, triunghiulare, pentru antete, pentru cecuri, pentru ordine de plată, datiere și câte și mai câte. Până și cea mai măruntă corespondență cu celelalte firme, clienți sau cu banca, purta minim o ștampilă. De aici, a doua asociere: persoanele juridice.

stampile-colop


În acea perioadă am participat și la câteva târguri și expoziții ținute la Romexpo. Țin minte că la primul târg, numit sugestiv „Souvenir” și unde am participat cu lumânări decorative din gel (atunci o noutate pe piață), am rămas în primele ore fără cărți de vizită. Lumânările respective se cereau (se apropiau sărbătorile de iarnă) dar și interesul pentru viitoare colaborări era crescut. Am luat pur și simplu ștampila cu antetul și am început să o pun pe unde puteam, pe cutii, pe liste de prețuri, în agendele oamenilor, etc. A fost o soluție bună căci am avut o surprinzător de mare rată de contacte. Un an mai târziu, datorită sfaturilor mele, doi expozanți (amici de-ai mei), ambii producători, unul de textile și celălalt de pielărie, ofereau mostre de material ștampilate după aceeași metodă (cred că foloseau un tuș special). Mi-au și mulțumit pentru idee, fiecare în felul lui. Aventurii mele cu firma i-am pus punct în 2009 dar încă am toate ștampilele păstrate într-o cutie pe capacul căreia le-am amprentat pe toate (ca să nu uit ce conține).

Mai am legături cu multe firme și trec des prin birourile lor. Nu am putut să nu remarc că ștampilele, mai ales cele de la Colop, arată parcă altfel. Și sigur, „de vină” este personalizarea lor.

stampile-colop


stampile-colop

Parcă și birourile arată mai altfel și în mod cert poți diferenția utilizatorii după tema personalizării.

Deunăzi, au dat nepoții peste cutia cu ștampile, au desfăcut-o și au început să-și facă de cap, că doar jucării sunt și ele. Noroc că era tușul mai mult decât uscat, altfel o puneam de-un văruit. Fiul meu (vărul lor) le ținea isonul și le spunea cât de mișto se văd alea cu tuș special care se folosesc prin cluburi (așa am aflat și eu pe unde-mi umblă). M-am prins în horă și le-am explicat că cele al căror tuș se vede în lumină UV (de exemplu) au aplicații până și în anumite domenii ce țin de securitate. S-a adus în discuție problema ștampilelor cu care se pot face tatuaje, eu m-am gândit la ce fain ar fi să am ștampile cu care să pot pune mesaje sau anumite pictograme pe petalele trandafirilor (și nu numai) care îi dăruiesc. A urmat o discuție aprinsă despre tipul și conținutul acelor mesaje. Fiu-meu a spus că i-ar place să aibă una, gen touch pen, pentru emoticoane sau emoji atipice (cu tot cu aplicațiile aferente) pe care să le poată pune oriunde în corpul unei postări de pe Whatsapp, Twitter, Snapshot ori ce mai folosesc ei (ce-i drept, n-aș zice nu și pentru blog). Parcă eram în toiul unei ședințe de brainstorming. Deși tema se arăta incitantă și aplicațiile unei astfel de gadget păreau nenumărate n-am mai apucat să aberăm mult în temă, cel mai mic dintre nepoți a găsit în cele din urmă o ștampilă care mai avea ceva urme de tuș și i-a aplicat-o lui frate-su drept pe tricoul cel nou și deschis la culoare cu care îl îmbrăcase maică-sa. Le-am băgat pe toate în cutie (nu înainte de a-mi admira cu nostalgie prima mea ștampilă pe care scria „Biblioteca personală”), am terminat o rola de scotch sigilând-o și am pus-o bine, pregătit să înfrunt stoic reproșurile nemeritate ale mamei.

În altă ordine de idei, am trecut azi pe la Magazinul Țăranilor Dobrogeni despre care am scris luna trecută. Uitându-mă la borcanele cu dulcețuri, gemuri și tot feluri de zacuști m-am gândit că ei nu produc serii mari ca să poată să fie avantajos să tipărească etichete astfel încât câte o ștampilă pe sortiment le-ar fi mult mai utilă și mai economică. Ștampilele respective pot fi personalizate gen „Zacuscă cu ghebe din vinete coapte la jar de fag” la care adaugă o imagine reprezentativă.  Iar pentru data producției și a termenului de expirare o datieră le-ar fi de mare ajutor. Zic și eu...

Cert este că dacă încetezi să vezi o ștampilă doar prin prisma utilizărilor ei consacrate (rol oficial, persoane juridice), mai în joacă sau în serios ea poate avea o mulțime de utilizări. Mai ales că suprafețele pe care pot fi aplicate sunt extrem de diverse: metal, textile, piele, lemn, hârtie, carton, piele umană, cauciucuri și chiar ciment.

Articol scris pentru competiția de blogging creativ Superblog 2017, proba numărul 8 - „Ștampila. Între utilitate și necesitate.”
Imagini: www.colop.ro

4 comentarii:

Pe cât posibil, vă rog, fără comentarii anonime !
Iar dacă vreţi să mă înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !