Aromă de cafea - apelativul care-o preceda

O chema Aisha dar în căminul mediciniștilor din Grozăvești i se spunea „Aromă de cafea”. Avea pielea de culoarea cafelei ușor rumenite dar cu strălucirea celei intens prăjite. Dar nu acesta era motivul unui apelativ atât de puțin obișnuit. I se spunea așa datorită faptului că dinspre ușa camerei ei răzbătea în permanență miros de cafea proaspăt prăjită.

Doar Dumnezeu (sau poate că Allah) știe de unde făcea ea rost în Bucureștiul de la începutul anilor '90, cel cu mineriade, haos dar cu viață trăită intens, de cafea boabe verde. Venea din Emirate, dintr-un părinte arab și unul somalez, poate îi trimiteau ai ei. Am cunoscut-o acolo, în cămin. Stăteam de vorbă cu cineva, așezat pe calorifere din acelea joase, de pe holul scării. O priveam venind spre noi și exact când a ajuns în dreptul nostru am exclamat: Ce-aș mai pune-o... Sub privirea ei (parcă erau cărbuni aprinși strălucind în întuneric), m-am oprit preț de câteva bătăi de inimă, după care am continuat, ce-i drept un pic nesigur: de-o cafea! S-a oprit, s-a întors, mi-a adresat un zâmbet criptic (spun așa pentru că n-am cuvinte să îl descriu) și mi-a spus că dacă o aștept câteva minute, îmi pot arăta măiestria. La ea în cameră. A făcut o piruetă iar eu am rămas, acolo pe calorifer și fără nici o reacție, să meditez.

S-a întors după vreo 40 de minute și mi-a făcut semn să o însoțesc. Bineînțeles, nu mi-am arătat nici un fel de măiestrie, mai văzusem ustensile asemănătoare doar pe la bunici dar nu folosisem niciodată.

Folosindu-se de micul aragaz de camping, a pus o mână de boabe de cafea verde în aparat și a început să le prăjească molcom mișcând din mână într-un ritm unduitor de o anumită cadență, numai de ea știută. Când a hotărât că sunt gata le-a pus la răcorit după care le-a râșnit încetișor răspândind un miros intens și sensual.

A pus apoi ibricul de aramă ornat cu motive arăbești la foc și a făcut cafea în stil turcesc punând cu grijă caimacul în cești fine din porțelan chinezesc. Doamne, ce arome! Își merita pe deplin apelativul. Jur că n-am băut cafea mai bună! Nici până atunci, dar nici de-atunci!

Am stat la povești până spre dimineață, cred că pe ibricul ăla erau scrise toate poveștile Șeherezadei. Am rămas buni prieteni iar pe perioada verii mi-am făcut rost de niște restanțe ca să pot rămâne în cămin, să studiez. Nu râdeți, nu am aprofundat doar științele mediciniste, spre surprinderea tuturor mi-am luat examenul la mecanica fluidelor. Puțin înaintea începerii noului an universitar a trebuit să se întoarcă la părinți, nu știu motivele. Și n-am mai văzut-o niciodată...

Toate acestea mi s-au revărsat din memorie în timp ce-mi beam prima cafea la birou, într-o filială din teritoriu a firmei la care lucrez (fusesem trimis să remediez o mică problemă).

Nu că aș fi avut vreun motiv. Drumul a fost infect, afară ploua mohorât, colegii mă primiseră de parcă venisem să-i concediez și nu să-i ajut iar băutura mea preferată dimineața e cea făcută din monodoze de cafea (încă nu aveau aparatul). Dar mintea umană e încâlcită în general (și a mea în mod special 🙂). Poate că gustul cu nuanțe fine de cacao m-a dus cu gândul la ritmul sambelor braziliene iar de aici, ținând cont de culoarea pielii, mai e doar un mic pas până la Aisha. Vedeți ce asocieri drăguțe și seducătoare?

Amintiri cu aromă de cafea bună redate pentru competiția de blogging creativ Superblog 2017, proba 23 - „Cafeaua care mi-a schimbat viața”.

Imagini: aș fi vrut să le pot folosi pe cele din 1992 dar din păcate n-a fost posibil așa că am căutat imagini cât mai apropiate de realitate pe https://pixabay.com/ro/.