vineri, 10 noiembrie 2017

Credeți în coincidențe?

Aseară am încercat să urmăresc un documentar numit American Dream: In Search of the Truth (Visul american: În căutarea adevărului), realizat de jurnalistul ucrainean Volodymyr Mula, în aceeași limbă, cu subtitrare în engleză. Probabil din cauza limbii n-am rezistat (adică am văzut doar începutul) și am adormit. În schimb peste noapte am avut un vis luuung pe care, în mod surprinzător, mi-l amintesc. Așa începea:

Work and Travel Vacante Speciale

Student fiind la Politehnica din București, îmi petreceam vacanța de vară în Statele Unite. Eram ajuns aici prin programul Work and Travel Vacanțe Speciale. De partea grea, adică găsirea ofertelor de job, susținerea interviului cu angajatorul și al celui de viză, procurarea biletelor de avion, s-au ocupat cei de la CND Vacanțe Speciale. Îmi terminasem contractul și aveam ceva bani în buzunar (unul din avantajele oferite de programul work and travel). Eram, cum s-ar zice, pregătit să cuceresc descopăr America (mă rog, o parte din ea). Numai că aveam o mică dilemă, coasta de est sau cea de vest?

Până la urmă m-am trezit pierdut în New York (fără nici o legătură cu filmul). Am mers prima dată, nu mă-ntrebați de ce, pe insula Ellis unde am vizitat Muzeul Imigrației. Același feribot m-a dus și la Statuia Libertății, cum oare aș fi putut să o ratez. Culmea, am putut să o vizitez și pe interior, urcând cele 354 de trepte fără să gâfâi! Apoi, n-am putut să mă opun irezistibilei atracții a vestitului Fifth Avenue și dacă tot am fost în zonă 🙂 m-am oprit și la Empire State Building, simbolul orizontului. Au urmat Times Square și Central Park după care mi-am rezervat mai mult timp pentru The Cloisers, subdiviziune a Muzeului Metropolitan de Artă ca să vizitez pe îndelete colecțiile de artă și arhitectură medievală europene. Iar Muzeul de Istorie Naturală a fost cu adevărat un veritabil festin!

Cum mai aveam destui bani rămași, am hotărât să fac o vizită la  Marele Canion, un vis din adolescență, de pe vremea când citeam aventurile lui Winettou.

work and travel in America

Am văzut acolo Horseshoe Bend, unde fluviul Colorado face un cot în formă de potcoavă, cascada Havasu (am ajuns în hiking de la Hualapai Hilltop), Antelope Canyon, proprietatea indienilor Navajo. La sfârșit am ajuns și pe Skywalk – un coridor de promenadă din sticlă, aflat la 1100 m deasupra nivelului fluviului (mai mult un râu) Colorado, construit de  indienii din tribul Hualapai în baza unei investiții chinezești. Acolo, țin minte, m-am ales cu o poză în genul (mă refer la mine și steagul acela):

work and travel pentru studenti

Pe parcursul celor câteva zile cât am vizitat canionul am cunoscut o mulțime de oameni, mi-am făcut prieteni, mi-am exersat engleza și am înțeles deplin cât de folositor poate fi acest work and travel pentru studenți; nu aș fi căpătat atâtea cunoștințe și experiențe în ani petrecuți în țară.

Tocmai îmi luam rămas bun de la noii prieteni și mă pregăteam să pornesc către Texas (să studiez pe viu vestitul accent), trecând prin Vegas, când m-a trezit telefonul. Cu ochii cârpiți de somn, am aruncat o privire la ceas (era 23.27) și am răspuns. Era fiu-meu, proaspătul student care mi-a spus, vădit emoționat:
- Tată, am fost acceptat în programul work and travel in America, niște vacanțe speciale pentru studenți!

Coincidență să fie oare?

Articol (ficțiune) scris pentru competiția de blogging creativ Superblog 2017, proba numărul 18 - „O lume întreagă într-o destinație: Work & Travel USA cu Vacanțe Speciale”
Imagine canion https://pixabay.com/ro/

2 comentarii :

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !