DINCOLO DE NORI

E un blog despre de toate, de prin viaţă adunate şi de mine împrăştiate...

dincolodenoriblog

miercuri, 1 noiembrie 2017

Dincolo de orizont se-adună norii

Dincolo de orizont se-adună norii. Norii nerăbdării, zic. Căci până pe 3 noiembrie 2017, când are loc premiera thrillerului SF, Beyond Skyline (Dincolo de orizont, în română), îmi pare a fi o eternitate, deși de fapt mai sunt doar câteva zile. Din distribuție fac parte Frank Grillo, Bojana Novakovic, Iko Uwais, Callan Mulvey, Valentine Payen.

film sf

Cum de mic sunt un înfocat fan al genului science fiction doar un eveniment de forță majoră mă va putea împiedica să ratez premiera. Până atunci m-am mulțumit cu trailerul filmului.


Hmmm... Trailerul ăsta mi-a dat idei. Ce idei? Haideți să vedeți!

***

Conștiința tânărului N'Ga era străbătută de numeroase vârtejuri plasmatice, echivalentul unei intense emoții. „Împrumutase” Eraser-ul, nava de curățire a planetelor și se îndrepta în modul nedetectabil către planeta ce apărea pe harta stelară în culoare violet. Această culoare simboliza faptul că civilizația pe care o adăpostea se pregătea pentru explorarea spațiului, fiind prima oară de când era monitorizată când părea capabilă să depășească granițele propriului sistem solar. Dar planeta fusese pusă în carantină de peste 50 de ani pentru toate excesele comise de locuitorii acesteia (crime, le numeau ei) împotriva propriului habitat. Exista temerea că odată răspândiți în spațiu, vor proceda la fel și cu alte planete și atitudinea lor se va răspândi pandemic în galaxie. Nu putea permite așa ceva și deși Consiliul Carantinei nu aprobase, el se hotărâse să treacă la acțiune. Ajuns în vecinătatea planetei ieși din modulul de invizibilitate și porni bruiajul total al comunicațiilor.

Mc'Connor fu trezit brusc din reverie de bâzâitul nu prea discret, care marca o alertă, al scanerului de proximitate. A apucat să vadă un punct luminos apropiindu-se mult prea rapid de orbită după care ecranul s-a stins brusc. Imediat a încercat să folosească intercomul dar fără rezultat. S-a scărpinat în cap, gândind intens câteva clipe, după care a zbughit-o brusc pe culoare.

Astronautul Boris Yazernov privea pe hubloul stației spațiale, într-unul din rarele momente de respiro. Se gândea la soție și la cei doi copii, imaginând o vacanță specială într-unul din paradisurile de relaxare. Brusc privirea îi fu atrasă de ceva. Mai apucă să exclame „Boje moi!” după care stația se topi într-o explozie de lumină.

Maiorul Radu Basarab, șeful detașamentului de operațiuni speciale din cadrul unei divizii ultrasecrete a NATO se uita stupefiat la rămășițele fumegânde ale bazei militare. Se întorcea dintr-o misiune care avusese drept scop amplasarea unui dispozitiv în adâncul unei peșteri din Carpați și spera să-și reîntâlnească fiul, în serviciu la bază. Fără ca pe față să i se citească ceva, ordonă echipei să caute supraviețuitori. Unul din ei îl anunță prin semnale de mână. Scanerul detectase niște vibrații deși nu indica nici un semn de viață chiar în dreptul laboratorului subteran. Au deblocat intrarea și s-au identificat. Ultimul care a apărut la suprafață era chiar Vlad, fiul lui, ofițer cercetător. Toți purtau pelerine de biocamuflaj, ceea ce sigur constituia motivul supraviețuirii. În continuare impenetrabil, a evaluat situația, a cerut echipei să se doteze cu acele pelerine (invenție de ultimă oră la care Vlad contribuise decisiv) și a cerut specialistului în comunicații să stabilească o legătură, prin orice mijloace. După ce s-a asigurat că toți oamenii erau ocupați cu câte ceva și-a îmbrățișat tăcut fiul.

Indira Punjab era în fruntea coloanei care mai mult se târa spre peșterile de la poalele munților. Trăgea după sine, prin praful fierbinte, un fel de cotigă în care erau două copile iar alături de ea mergea tăcut un băiețel de vreo 10 ani. În spatele ei veneau femei, bătrâni și copii, unii pe catâri dar majoritatea pe jos. Lacrimile nu i se uscaseră după pierderea fratelui și murea de îngrijorare pentru soț și fiul cel mare care rămăseseră să lupte, mai ales că arcuri mari de lumină brăzdau cerul la orizont. Ar fi vrut să se întoarcă dar promisese să-i salveze pe aceștia.

Joana Hunt, femeia din fruntea Consiliului Planetar, urmărise din buncărul subteran desfășurarea evenimentelor până când căzuseră și comunicațiile terestre, semn că ori au fost distruse ori nu mai are cine să le manevreze. Informațiile primite până atunci, deși contradictorii, sugerau același lucru - inamicul, orice ar fi fost acesta, urmărea extincția omenirii. Culmea, avea și o armă cu care ar fi putut să-l anhileze, un destabilizator de fază, construit după schițele unui fizician pe care nimeni nu avea pretenția că îl înțelege. Fusese conceput ca să dezintegreze total orice asteroid, indiferent de mărime, fără să lase nici un fel de reziduuri. Delimita perfect spațiul în care se afla amenințarea și o muta lângă cea mai apropiată gaură neagră. După ce a fost testat cu succes, fiind considerat prea tentant de către mulți, a fost ascuns într-o peșteră fără fund din Europa de Est în încercarea de a-i pierde urma. Numai că, deși avea codul de activare, dispozitivul putea fi folosit doar de la suprafață. Un aghiotant veni să anunțe că primea niște semnale prin vechea cale de comunicare, cablul submarin din Atlanticul de Nord.

La bordul lui Eraser, N'Ga era cuprins de beția distrugerii. Deși șansele omenirii de a coloniza spațiul fuseseră cel puțin amânate, dacă nu chiar compromise, el mătura în continuare planeta, dorind să o sterilizeze definitiv.

După ce a primit codul, grație transmisionistului, maiorul Basarab și-a împărțit echipa. Vlad a primit ordin să salveze cât mai mulți oameni cu ajutorul pelerinelor. El a plecat să scoată destabilizatorul la suprafață și să îl armeze iar un pluton, toți voluntari, trebuia să servească drept momeală astfel încât nava să se afle la un punct stabilit. Nimeni nu-și permitea să greșească. La ora 10.45 UTC, pe cerul României s-a văzut o irizație violet, N'Ga a colapsat în centru galaxiei iar omenirea a ieșit din nou la suprafață ca să-și lingă rănile. Maiorul nu a supraviețuit să se bucure, dar știa asta de când își trimisese fiul în misiunea de salvare, deși el în calitate de cercetător ar fi fost mult mai calificat să calibreze dispozitivul. Împăcat, murise cu zâmbetul pe buze știind că dincolo de orizont există speranță.

***

Articolul are fix 1000 de cuvinte (din păcate doar atât permite proba) și este scris pentru competiția de blogging creativ Superblog 2017, proba numărul 14 - „DINCOLO DE ORIZONT, DINCOLO DE TEMERI”

14 comentarii:

  1. Desi, nu sunt o impatimita a genului, sper sa primesc o invitatie la premiera, atunci cand iti vei face debutul. Iar cand vei obtine Oscarul Superblog, promit ca te voi aplauda indelung.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ooo, nu visez atât de departe, doar mă joc. Dar da, dacă se întâmplă, ai un lojă numai a ta! :)

      Ștergere
    2. Împreună cu invitații tăi, desigur! :)

      Ștergere
  2. Radu, mereu am admirat priceperea asta a ta de a pune cuvintele si povestile sf si in fata unora ca noi, mai putin intelegatori cu acest gen, si poate, astfel, sa devenim curiosi si de premiera despre care ne vorbesti la inceput. Felicitari, n-as putea scrie asa ceva nici daca m-as mai naste o data, iar daca as scrie nu cred sa fiu convingatoare asa cum esti tu. Auzi, pelerine....care salveaza oameni. Dincolo de orizont or fi multe, dar aici esti tu....convingator. Multumim.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă îți place și ai devorat toți giganții genului, nu e chiar așa de greu. Păcat că am avut o limită de doar 1000 de cuvinte. :(

      Ștergere
  3. Poate ca ar trebui sa incerci sa scrii romane sf. Atunci nu ai mai avea limita de cuvinte!

    RăspundețiȘtergere
  4. Vreau sa citesc continuare! Dar presupun ca o sa ma multumesc cu filmul acum

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate, odată și-o dată, îmi voi lua inima-n dinți... :)

      Ștergere
  5. Nu stiu de ce, dar textul tau (care este foarte frumos), ma duce cu gandul la poezia lui Jebeleanu despre Hiroshima. Acelasi moment in timp, vazut de mai multe persoane/grupuri de persoane.
    Succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum, că ai spus, parcă îmi aduc aminte de poezia asta, de acum vreo 40 de ani, când ne-a predat-o în școala generală. :) Nu cred că în afară de titlu și autor îmi aduc aminte altceva. Este o tehnică des folosită, de mulți autori, îmi vine în minte „Conspirația” de Sidney Sheldon, o carte ce are aspirații spre domeniul SF.

      Ștergere
  6. se vede clar, chiar si din marimea articolului, ca esti un pasionat al genului SF. Ce sa mai zic despre cum ti-a luat-o imaginatia la trap? Pe cand un scenariu de film sau macar o nuvela SF?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-ai prins, îmi place genul. Dacă era după mine, ar fi fost de trei ori mai lung. :)
      Trebuie să-mi fac curaj.

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !

Poate totuși facem ceva

Grădina de vară Tomis din Constanța în decembrie 2017

A trecut cam un an și jumătate de la articolul scris de colegul blogger Joie Negru   și am vrut să văd cu ochii mei ce se mai întâmplă în a...