DINCOLO DE NORI

E un blog despre de toate, de prin viaţă adunate şi de mine împrăştiate...

dincolodenoriblog

Visul meu și-a luat zborul! -articol premiat la Spring Superblog 2018

Privește-n sus și fă-mi cu mâna!

Motto: „ Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu .”— James Joyce De mic copil am iubit literatura SF. După ce am terminat de citit căr...

sâmbătă, 27 ianuarie 2018

Vizită la Crama Viișoara

Vă mai aduceți aminte că în vară vă vorbeam despre experiențele dobrogene la care am participat? Ei bine, pe 25 ianuarie am însoțit echipa Tour X în vizita de informare organizată de Organizația Patronală Mamaia Constanța, la Crama Viișoara.

Crama Viișoara se află la 40 km de Constanța pe DN 3 (de fapt vechiul drum roman ce pleca de la cetatea Tomis și ducea la Tropaeum Traiani, refăcut după primul război mondial), în localitatea cu același nume. Înainte de 1926 se numea Caceamac, ceea ce în unul dintre dialecte s-ar traduce ca „valea cea frumoasă”. Localitatea are o întreagă poveste care poate fi aflată de pe site-ul cramei.

Crama Viisoara

Am început cu un tur al cramei. Primul lucru pe care l-am văzut a fost instalația de îmbuteliere.

Îmbuteliere

Am văzut apoi tancurile în care se face vinificarea controlat, instalația de răcire a mustului în timp ce gazda noastră ne dădea lămuriri.

Tancuri de vinificare

tanc racire

Am văzut și încăperea cu baricuri. În aceste recipiente vinul își desăvârșește aromele în urma baricării, funcție de tratamentul aplicat acestora și esențele de stejar din care sunt făcute.

Baricuri

Am fost apoi invitați de gazda noastră, domnul inginer Albu, la degustare.

Albu Viisoara

Degustarea a inclus vinuri albe, rose și roșii din mai multe soiuri toate din producția obținută de pe domeniul cramei.

vinuri viisoara

Degustare

După ce am terminat această operațiune de cunoaștere și evaluare (am fost ghidați de un somelier) am fost invitați în restaurant pentru socializare. Nu au lipsit gustările apetisante și un frumos program artistic susținut de un ansamblu local.

gustare

Mi-a plăcut mult șemineul în care ardeau lemne adevărate și nu m-am putut abține să-mi fac o poză lângă el.

Semineu

Crama Viisoara

Iată-mă și alături de o parte a echipei Tour X.

Tour X

Sunt câteva chestii care merită reținute:
- În vinificatoare se folosește un dispozitiv de concepție proprie numit Mâna lui Bunicu pentru a evita agresivitatea asupra vinului și a strugurelui.
- Un alt secret al vinului de Viișoara este folosirea principiului Totul Plin.
- Vinul este suflet se pare că este baza filosofiei celor de la Viișoara.

Și, atenție!!! Un Merlot din Crama Viișoara a fost boteazat de specialiștii de aici cu denumirea de „Amantul discret al femeilor”. Presupun că există motive întemeiate! 😉

Regrete? Nu am apucat să vizitez și Conacul despre care am auzit multe lucruri.

Concluzii: Complexul de la Viișoara are mult potențial pentru a fi o experiență dobrogeană în sine. Cred în oportunitatea unei colaborări (cu Experiențele Dobrogene oferite de Tour X) și sper să se realizeze.

Observații: Mi-ar fi plăcut ca atât programul ansamblului artistic cât și meniul restaurantului să se concentreze mai mult pe specificul dobrogean. Este doar o observație personală și ar putea fi eronată, timpul a fost scurt și e vorba de o singură vizită.

Una peste alta. am văzut multe, am învățat multe, a fost o seară încântătoare și impresia generală a fost mai mult decât pozitivă. În plus am întâlnit vechi cunoștințe (printre care doamna Mery Mambet, owner Hotel Aurora și Ionuț Făcăleț, somelier) și mi-am făcut multe altele noi.

Credit foto: Bogdan Dumitru și Oprea Cami.

10 comentarii:

  1. Felicitări! Interesant și relaxant experiment. Da, ai dreptate, cred cu tărie în potențialul locurilor și al oamenilor.
    La cât mai multe experiențe de acest gen!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De aceea îmi place să arăt ce găsesc în asemenea vizite. Este bine ca tot mai mulți oameni să afle ce potențial are România și Dobrogea în particular.

      Ștergere
  2. a fost o dupa amiaza super interesanta! si vinul... si povestile... si participantii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da! :) Cel mai important este că am descoperit o nouă destinație în Dobrogea pentru turismul viticol.

      Ștergere
  3. alta pledoarie pentru vin, de parca nu era de ajuns ca iti razi de mine ca nu tin la bautura :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Nu mi-am râs de tine, am spus că te alinți! Două guri de vin fiert pot face o persoană adultă cel mult să se îmbujoreze un pic. De la condimente.
      Pledoaria mea este pentru consumul responsabil de vin. Pentru pasiunea și munca care stau în spate. Și, de ce nu, pentru pachetul de beneficii cu care vine consumul moderat.
      Nu încurajez excesele în nici o direcție. :)

      Ștergere
  4. Multumesc, asa am fost si eu intr-o crama in vizita pentru prima oara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e nici pe departe prima cramă pe care o vizitez și probabil, nici ultima. :)
      Dar mereu mă fascinează!

      Ștergere
  5. Mulțam pentru tur, Radu!
    Nu pot spune decât că te invidiez, nu am vizitat nici o cramă până acum, mulțam pentru asta în primul rând.
    Felicitări pentru articol!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bucuria este a mea, pentru că ți-a plăcut! Cu prima ocazie când vii în Constanța promit să te însoțesc într-o asemenea vizită. :)

      Ștergere

Pe cât posibil, vă rog, fără comentarii anonime !
Iar dacă vreţi să mă înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !