Întâlnire c-un alpinist certificat. Energetic, psihic, asta m-a marcat.

Întâlnirea cu un alpinist certificat, mai ales dacă are loc la înălțime, îți poate lăsa amintiri adânci. Te poate secătui energetic sau chiar te poate marca psihic. Să vă povestesc cum s-a întâmplat!

Mai țineți minte scena „Serenade to an ambush” din filmul Desperado? Dacă nu, nu-i nimic, v-o reamintesc eu! Iat-o:

Ei, într-o dimineață de sâmbătă, exact la fel mi s-a întâmplat! Cu câteva mici excepții. Prima (și cea mai tristă) ar fi că nu eram în pat cu Salma Hayek. A doua, mâna stângă mi s-a dus spre telefon, cu care am făcut rapid o poză.

Și pentru că n-am fost sigur că a ieșit clară, am făcut-o și pe a doua, pe care am și trimis-o pe grupul de Whatsapp în speranța că e careva treaz la ora aia și îi dă prin cap să sune la *112.

Iar a treia, ar fi că mâna dreaptă mi s-a îndreptat către singurul lucru din cameră care aducea vag cu un pistol și anume către pufăitorul cu soluție de geamuri. L-am prins bine, m-am dat jos din pat și din doi pași am fost lângă geam. L-am deschis rapid, am pufăit o dată-n stănga, o dată-n dreapta, după care am dat să-i somez așa cum învățasem în armată. N-am mai apucat pentru că unul din ei a strigat:

- Stai bă nene că sunt alpinist certificat!

De la înălțimea etajului la care locuiesc, arunc o privire expertă în jur. Mare în față, mare la stânga, mare la dreapta. Îi fac și lui semn să se uite, după care îl întreb pe un ton conspirativ:

- Vezi cumva vreun munte?

Pufnește exasperat de vreo două ori după care reușește să îngaime:

- Alpinist utilitar, șefu'...

Ce se întâmplase, de fapt. De câteva săptămâni, casa scării, mai ales la etajele superioare (unde și locuiesc), era înțesată cu materialele necesare anvelopării blocului. Eu aveam nevoie relativ urgent de un certificat energetic ce îmi trebuia pentru o evaluare la bancă și de aceea îl tot pistonam pe președintele asociației de locatari cu întrebări de genul: „Mai facem și noi odată anveloparea aia?”. Invariabil spunea că mâine o să înceapă și că vom vedea la avizier anunțul. Noroc că cei de la firma din Constanța, unde reușisem să bat palma pentru un certificat energetic ieftin, erau înțelegători și probabil obișnuiți cu astfel de situații. Numai că eu mai aveam de făcut și un audit energetic pentru una din clădirile firmei unde lucram și nu aș fi vrut să se întindă coarda prea mult.

Așa că nerăbdarea cu care urmăream anunțurile de la avizier, în timp ce mă strecuram (la propriu) pe casa scărilor, ar fi fost ușor de înțeles pentru oricine. Numai că în acea seară de vineri, nu a fost nimic. Chiar și listele de întreținere erau scoase. Așa că, sâmbătă dimineața eram în situația descrisă mai sus, situație ce a continuat în felul următor:

- Acu, dacă tot mi-ai pătat salopeta cea nouă cu pufăitoarea aia, dai și mata o cafea?

I-am dat, ce să fac? Nu poți refuza un om care îți cere așa ceva, într-un mod atât de inedit, în zorii zilei de sâmbătă.

Povestire după fapte reale scrisă pentru Spring SuperBlog 2018, proba 7 - Proba de umor… certificat energetic.

Imagini: arhiva personală.