DINCOLO DE NORI

E un blog despre de toate, de prin viaţă adunate şi de mine împrăştiate...

dincolodenoriblog

Visul meu și-a luat zborul! -articol premiat la Spring Superblog 2018

Privește-n sus și fă-mi cu mâna!

Motto: „ Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu .”— James Joyce De mic copil am iubit literatura SF. După ce am terminat de citit căr...

sâmbătă, 28 iulie 2018

Visez la un somn bun, plăcut și liniștit.

Păi să le luăm cu începutul! Un somn liniștit este unul care nu te obosește prea mult când îl scoți din apă. Un somn plăcut este unul deja curățat, tranșat și pregătit pentru gătit, de preferat pe un pat de gheață. Iar un somn bun..., ehe, o pană de somn cu usturoi la grătar, alături de un Sauvignon Blanc galben-verzui, de culoarea ambrei de Baltica, iată ce înțeleg eu printr-un somn bun!


somn bun

- Raduuu, trezește-te! - se aude o voce venită parcă dintr-un cotlon al unei peșteri adânci și întunecoase. Iar ai coșmaruri? Bolmojeai ceva de un somn bun, amestecat cu niște cuvinte pe care nu le-am înțeles prea bine, parcă ambră, baltică, ceva pe-acolo. Sigur nu-mi ascunzi nimic?
- Ce să-ți ascund iubito? - întreb încă sub impresia cât se poate de reală a somnului la grătar și al paharului de vin alb bine răcit.
- Tu nu dormi bine, am văzut eu! Nu-ți mai place compania mea? - îmi spune cu expresia aia de „plec la mama”.
- Doamne ferește, iubito! Cum ai putea crede așa ceva? De vină e... salteaua! - încropesc și eu o explicație la repezeală. Și atât mi-a trebuit. Au început imediat insinuările, așa zisele propuneri constructive și nu în ultimul rând presiunile (pe cuvânt!). Deh, dacă visezi vorbind...

saltea Amber


- Dragă, sunt sigură că te-am auzit vorbind când dormeai despre ambră și somn. Sunt sigură că visai la salteaua Amber! - îmi spune fluturându-și părul ușor.
- Nu cred, n-am auzit în viața mea despre ea! - răspund eu deloc convins și încă salivând la amintirea somnului la grătar.
- Vai dragă, dar cum să nu-ți amintești. Am vorbit săptămâna trecută despre prima saltea din lume cu spumă din chihlimbar АmberFoam®. Probabil că ți s-a fixat în subconștient, de aceea ai visat-o!
- Nu țin minte nimic, nu am o memorie atât de bună ca a ta! - încerc eu zadarnic să bat în retragere.
- Lasă că știu eu! Încerci doar să mă tachinezi. Erai atât de entuziasmat când ți-am vorbit despre ea!
- Bine iubito! Adu-mi te rog aminte! - mă predau resemnat.
- Ce dulce ești când te faci că uiți! În fața expresiei mele mirate, continuă. Bine, fie! Amber еste o saltea cu două fețe realizată după o tehnologie hibridă, este brevetată, are efect de masaj (aici îmi face cu ochiul) dar și șapte zone de confort (adaugă un gest sugestiv), spumă cu memorie de calitate avansată, că tot se pare că uiți mereu și sistem ortopedic Pocket spring, pentru situațiile speciale când nu te mai poți ridica din pat (nu mi-am închipuit că își poate flutura genele chiar așa).

saltea spuma chihlimbar

Nu apuc să răspund nimic pentru că ea continuă cu impetuozitatea unui tanc sovietic în plină acțiune:
- Și apropo, vorbeai în somn de ambră. Dacă tot o pomenești așa de mult, țin să te informez, ce te-ai face tu fără mine, că secretul saltelei Amber este materialul prețios pe care îl conține, material pe care noi fetele îl mai numim și „lacrima soarelui”. Adică, încerc să vorbesc pe înțelesul tău, spuma Amberfoam® folosită la această saltea este îmbogățită cu chihlimbar și o acoperă pe toată. Astfel preia tensiunea din corp, are efect calmant și elimină durerile din ceafă, articulații și mușchi. Iar atingerea directă a chihlimbarului de corp asigură un somn mai liniștit, mai profund și odihnitor. Apropo, chihlimbarul este tot un fel de ambră. Și mă rog, de ce vorbeai tu de ambră în somn?

Deja consider că nu are rost să-mi bat capul cu nici un contra argument. Totuși orgoliul masculin rănit are o ultimă zvâcnire și cu ultimele puteri reușesc să mai întreb ceva, neștiind că nu voi face altceva decât să-i dau apă la moară:
- Bine, dar avem vreo garanție, salteaua asta are vreo certificare?
- Garanție? Ce spui de un program de testare de 100 de nopți? Până și tu ai putea să-ți formezi o părere în intervalul ăsta! Dar ca să nu avem nici o discuție, intră tu mai bine pe site-ul ambermattress.ro, la secțiunea „DE CE AMBER?”, să vezi cu ochii tăi cum stă problema. Iar despre certificări, ce să mai vorbim. N-are numai una, are mai multe!

saltea Amber
saltea Amber



saltea Amber

- Acum îți mai fac o scurtă recapitulare. Ori preferi să te întreb de ambra aia? Ce alegi?
- Recapitularea...

saltea Amber

În momentul de față tot la o pană de somn la grătar, alături de un pahar de Sauvignon Blanc de culoarea ambrei, visez. Numai că o fac de pe o saltea Amber.

6 comentarii:

Pe cât posibil, vă rog, fără comentarii anonime !
Iar dacă vreţi să mă înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !