DINCOLO DE NORI

E un blog despre de toate, de prin viaţă adunate şi de mine împrăştiate...

dincolodenoriblog

Visul meu și-a luat zborul! -articol premiat la Spring Superblog 2018

Privește-n sus și fă-mi cu mâna!

Motto: „ Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu .”— James Joyce De mic copil am iubit literatura SF. După ce am terminat de citit căr...

sâmbătă, 27 octombrie 2018

Aventura este condimentul vieții

Motto: „Dacă ai impresia că aventura este periculoasă, încearcă rutina. Este letală” – Paulo Coelho

aventura

***
Chestia asta, cu aventura este condimentul vieții, cred că o știam, într-o formă sau alta, de pe la trei - patru ani. Am și acum vie în amintire o imagine în care bunica și mama, aflate la poalele nucului (cel mai înalt copac din grădină), se rugau de mine să cobor, atent să nu pățesc ceva. Și zău dacă aveam vreo frică de înălțime sau dacă puteam concepe că nu voi ajunge în siguranță la sol. În schimb, îmi aduc aminte că aveam puternice ezitări în a coborî, datorate jordiei pe care bunica o agita în mâna stângă. În continuare, copilăria și adolescența mea au fost un șir lung de aventuri și explorări. Dar am o amintire care, cred eu, mă definește mai bine.

Adolescent fiind, în vacanța de vară dintre a unșpea și-a doișpea, m-am nimerit în Gara de Nord din Tecuci (micul orășel unde am făcut liceul), împreună cu prietenul meu Ovidiu (Dumnezeu să-l odihnească). Era o noapte frumoasă cu stele. Ovidiu era nedespărțit de chitară iar eu aveam la mine o mică tamburină improvizată. Stăteam pe bordura peronului și cântam în surdină o melodie de Phoenix, cred că Mugur de fluier. Din depărtare s-a auzit șuieratul unui tren. L-am întrebat pe Ovidiu:
- Ce-ar fi dacă ne-am sui în trenul ăsta, așa pur și simplu? Coborâm la capăt sau unde vedem ceva care ne face cu ochiul.
- Păi hai să ne ridicăm, uite se vede lumina!
Peste câteva minute, pe holul trenului ne cotrobăiam prin buzunare. Aveam amândoi 10 lei și ceva mărunțiș (pe vremea aia ajungeau de două înghețate vafe sau de câțiva covrigi). N-am avut noroc, nașu' n-a fost prea înțelegător și ne-a coborât în Rm. Sărat pe la 6.30. Am așteptat să se deschidă magazinul gării de unde ne-am luat câte o sticlă de Sana și baton cu mac, proaspăt aduse, după care am plecat să explorăm orașul. De pe la ora 10.30 am început să cântăm pe o bancă din parcul din centrul orașului. Probabil că eram ceva inedit, aproape imediat o mulțime de tineri de aceeași vârstă cu noi s-a strâns în jurul băncii. Nu o voi lungi, am cântat, am mâncat pe săturate plăcinte (ba chiar și mici cu o halbă de bere) și ne-am făcut o mulțime de prieteni (cu unii țin legătura și acum). Pe la șase seara am luat trenul înapoi, numai că am avut ghinion, era același naș. Cum, necum, am reușit să-l fentăm și am coborât la Tecuci, cu gândul să repetăm isprava, lucru pe care l-am și făcut de două sau de trei ori în acea vară, de fiecare dată în alt oraș.

Anii au trecut și iată-mă cu ceva mai multă experiență dar la fel de aventuros, așteptând să-mi serbez cea de-a 51-a aniversare, care va fi undeva la sfârșitul primei decade din noiembrie. Și nu voi fi singur, prietenul Dan, un pic mai nebun ca mine și care iubește turismul de aventură (astă vară îmi trimitea poze dintr-un safari din Swaziland și Africa de Sud doar ca să îmi facă în ciudă) are aniversarea în aceeași zi, chit că-i mai mic cu un an. De curând am auzit zvonuri cum că în cercul nostru de prieteni ni se pregătește ceva. Dar am fost cu adevărat surprinși (eu, în mod sigur) când purtătoarea de cuvânt a grupului de pe Whatsapp (deh, cât am fost pionieri a fost comandantă de detașament, la liceu a fost șefa clasei, are ceva vocație), Gabi, ne-a spus de peste ocean, din State, următoarele (reiau integral mesajul primit):
„Dragă Radu, dragă Dan. Din păcate eu nu voi putea ajunge la aniversarea voastră dar voi încerca să compensez cu o veste bună. Am discutat între noi și având în vedere că nici până la această vârstă nu ați reușit să deveniți niște bărbați serioși și așezați, în sensul că evoluția voastră s-a oprit la stadiul de adolescenți, ne-am gândit ca de ziua voastră să vă facem un cadou mai altfel. Mai exact, o excursie personalizată din categoria Extreme Travel, așa cum știm cu toții că vă place. Am căzut cu toții de acord asupra destinației, la capătul lumii, mai exact în Patagonia și Țara de Foc este perfect, poate avem norocul să vă rătăciți pe acolo 🙂. Toate aranjamentele, rezervările la avion sunt deja făcute pentru mijlocul lunii februarie (așa aveți și voi timp să vă puneți pe picioare după sărbătorile de iarnă, unde ne vom întâlni cu toții). Banii de buzunar îi aduceți voi. Avem o singură rugăminte, de fapt două. Să folosiți ruta RN 40 (La Cuarenta) ca o coloană vertebrală a itinerariului vostru și să ne faceți un jurnal cu multe poze și filmulețe astfel încât să fim și noi cu voi acolo (Radu, pentru blogul tău va fi mină de aur). Nu acceptăm refuzuri”.

Acum ce era să zic, mai ales că m-au nimerit perfect. De mic copil mi-am dorit să merg pe urmele lui Anton Lupan și a goeletei Speranța. Goeletă pe puntea căreia am urcat în vara lui 1980, în portul turistic Tomis (nu arăta prea bine și un an mai târziu a ajuns la fier vechi, păcat). Și nici Dan nu a comentat, așa că am hotărât să ne vedem cât mai curând, să ne facem planuri.

Patagonia


În Patagonia, țara cerului nesfârșit, vom intra prin cea mai nordică provincie a ei, Neuquén. Cu siguranță nu voi rata vinurile patagoneze ale unor producători ca Bodega Humberto Canale ori Crama familiei Schroeder cu marca lor „Saurus”. Și apropo de „Saurus”, țin neapărat să văd fosilele lui Argentinosaurus huinculensis (cel mai mare dinozaur din lume) ori Gigantosaurus carolinii (cel mai mare dinozaur carnivor) sau o reprezentare in situ la Museo Paleontologico Ernesto Bachmann. Iar apoi, cred că vom face un mic ocol ca să mergem pe urmele lui Butch Casidy.

Între timp, mă tot întreb de ce au vrut prietenii noștri să străbatem tot RN 40. După ce cercetez un pic, aflu că este cel mai singuratic drum al Argentinei, unde vânturile pot încurca o mașină, pot dărâma o motocicletă și țintui un ciclist acolo unde se află iar serviciile sunt limitate doar la câteva hoteluri, restaurante și benzinării (care pot rămâne fără benzină). Exact pe sufletul meu. Vreau să fac o oprire și la Hotel La Leona, ce datează din 1894, fiind primul hotel din Patagonia.

Pe La Cuarenta ar mai fi de remarcat Lago Cardiel, Parque Nacional Perito Moreno (cel de peste tot), Bajo Caracoles (unde poți aștepta cisterna de benzină), Cueva de las Manos (picturi rupestre). RN 40 ajunge puțin după orașul sudic Rio Gallegos. Ca să ajungem la Ushuaia ne vom întoarce în El Calafate.

Ushuaia


Țara de Foc ( Tierra de Fuego) este din anumite puncte de vedere o continuare a Patagoniei, dar ea are o identitate proprie, depărțită de restul conului sudic de strâmtoarea lui Magellan și fiind „cel mai îndepărtat colț al Pământului”.

În Ushuaia mi-am propus să vizitez Museo Maritimo de Ushuaia sub conducerea căruia se află și Museo del Presidio (Muzeul Prizonierilor) cu celulele ocupate de manechine deghizate în criminali (Ushuaia a fost fondat formal în 1884 drept colonie pentru deportați). Museo del Fin del Mundo (istorie fuegiană) se află și el pe listă. La fel și Estancia Harberton, cea mai veche fermă din zonă și poate o excursie pe canalul Beagle. De asemenea, Ushuaia este portul principal al Antarcticii și zău dacă nu m-ar tenta o excursie pe continentul pierdut.

ghetar

Dan este cu mult mai pasionat de faună decât mine, așa că l-am lăsat pe el să facă listele. Am deplină încredere în el în privința aceasta.

Ca fapt divers,  până și astăzi găsim în Țara de Foc denumiri românești ale unor râuri, precum Ureche sau Rosetti, ale unor munți ca Manu sau Carmen Sylva sau ale unor vârfuri, cel mai cunoscut fiind Sinaia. Acest lucru i se datorează lui Julius Popper, inginer și cartograf român.

Ce spuneți, este destul de aventuroasă această excursie? Dacă vă îndoiți, reveniți după luna februarie și mai vorbim!

Articol (jumătate poveste reală, jumătate ceea ce sper să se întâmple) scris pentru SuperBlog 2018, proba 10 - Transformă-ți viața într-o frumoasă aventură!





8 comentarii:

  1. Frumos! O plăcere să citești articolul! Felicitări Radu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Curajoasa destinatie. Desi, de multe ori cand eram tafnoasa si ma intreba cineva unde ma duc, raspundeam - in Patagonia, acum nu m-as incumeta. :D Sper ca sa se indeplineasa si cealalta jumatate a dorintei tale si sa vedem poze facute de tine de acolo. Felicitari pentru articol.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De mic copil mi-am dorit să ajung acolo și nu spun asta gratuit! :) Mulțumesc!

      Ștergere
  3. Pentru mine o calatorie de genul ar fi doar o plimbare relaxanta! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt convins! :) Dar eu credeam că te interesează aventura și nu relaxarea!

      Ștergere
  4. Aventura este esentiala in viata, ne mentine plini de energie.

    RăspundețiȘtergere

Pe cât posibil, vă rog, fără comentarii anonime !
Iar dacă vreţi să mă înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !