DINCOLO DE NORI

E un blog despre de toate, de prin viaţă adunate şi de mine împrăştiate...

dincolodenoriblog

Visul meu și-a luat zborul! -articol premiat la Spring Superblog 2018

Privește-n sus și fă-mi cu mâna!

Motto: „ Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu .”— James Joyce De mic copil am iubit literatura SF. După ce am terminat de citit căr...

miercuri, 10 octombrie 2018

Vreau terenul meu de joacă - o bucătărie complet utilată

Da, ați citit bine! Chiar vreau terenul meu de joacă - o bucătărie complet utilată! Cu ceva timp în urmă, chiar am scris un articol despre bucătăria ludică. Eu nu trebuie să transform gătitul într-o pasiune, pentru mine chiar este! Îmi place să mă joc cu gusturi, texturi, culori și ador mijloacele neortodoxe de gătit (de exemplu, gătitul în vid dar și așa numitul slow cooking). Drept dovadă stau articolele din rubrica „Ce mai gătesc” de pe blog. Voi exemplifica cu două imagini, una preluată (de la un chef) și una personală. Să îmi spuneți dacă remarcați mari diferențe! 🙂

tigaie somproduct
tigaie berbecuț











Să fie clar, îmi doresc să mă mut într-o casă nouă, dacă se poate, una construită de la zero (chiar fac ceva eforturi în acest sens). Dacă voi fi norocos și îmi va reuși, un lucru este cert. Mă voi implica personal în proiectarea bucătăriei (suprafață generoasă, flux de lucru ergonomic, curățare ușoară) dar și în utilarea ei. După cum am spus, vreau propriul meu loc de joacă și vreau să mă simt bine jucându-mă. Nu îmi doresc o bucătărie decorativă, ci una complet funcțională, bine dotată, de unde să iasă preparate savuroase spre încântarea prietenilor mei care, sper eu, vor face coadă (ei trebuie să aducă vinul pentru asocierile culinare, altfel nu primesc nimic 😉).

Pentru a descrie absolut totul despre modul în care văd eu utilarea și dotarea unei bucătării complete mi-ar trebui, probabil, un articol de peste cincizeci de mii de cuvinte. Așa că voi încerca să pun în evidență câteva aspecte importante în acest domeniu (ponturi, dacă vreți). Iar dacă le veți considera utile, vă aștept cu întrebări punctuale în comentarii, pentru restul.

Deoarece, de regulă, cea mai mare abatere pe care o prezintă echipamentele din bucătărie se înregistrează la cuptorul aragazului și poate fi dificil să îți dai seama din ochi în ce sens e abaterea, verifică-l și calibrează-l (am scris și în acest caz un articol pe blog). Chiar și în cazul cuptoarelor cu termometru încorporat. Este esențial să te cunoști intim cu mașina ta de gătit.

tigaie somproduct


Un al doilea lucru pe care îl consider foarte important este organizarea suprafeței de lucru (blaturile). Așadar, dacă te bucuri de luxul de a-ți crea propria bucătărie, există o regulă simplă care poate face diferența. Amenajează spațiul asfel încât să ai trei suprafețe de lucru distincte, de cel puțin 1 mp fiecare (spațiu util). De preferat ar fi ca blaturile să fie din materiale de calitate, antibacteriene. O altă opțiune este așa numita „insulă de bucătărie” pe roți (un blat flotant).

Urmează un alt subiect sensibil în orice bucătărie. Este vorba de cuțite și tocătoare.

cutite somproduct

Dacă aș fi obligat să iau cu mine pe o insulă pustie un singur cuțit, acela ar fi cuțitul meu de bucătar.

Cutit bucatar somproduct

Deși pe acesta îl iubesc cel mai mult, sunt utile și cuțitele de decojit, de pâine, de dezosat. Atenție, cuțitele de bucătărie trebuie să fie în permanență foarte bine ascuțite, se lucrează cu mult mai ușor și sigur. La tocătoare, eu le prefer pe cele din lemn de esență tare. Cu cât mai mare, cu atât mai bine, atât timp cât încape în chiuvetă, pentru spălat. Apropo, pe blog este un articol care tratează pe larg problema cuțitelor și tocătoarelor.

Despre oale, tigăi, cratițe, se pot purta lungi și furtunoase discuții. Cunosc mulți bucătari renumiți care s-au despărțit dușmani după astfel de conversații. 

oale somproduct

Ceea ce face diferența între ele sunt materialele din care sunt făcute, inerția termică și distribuția punctelor fierbinți. Dar asta e o discuție cu mult mai amplă, o voi aborda într-un articol viitor.

Sper că am fost destul de coerent și am reușit să vă fac să înțelegeți ce aștept eu de la „terenul meu de joacă”. Și mai sper să vă fie utile micile mele ponturi.

În încheiere vreau să dau o listă cu ceea ce consider eu un echipament minim necesar în bucătărie: cuțite, tocătoare, oale și tigăi, căni de măsurat și cântare, tacâmuri, termometre și cronometre, recipiente pentru păstrare, strecurători și teluri, mixer, blender&co.

Articol scris pentru SuperBlog 2018, proba numărul 3 - Transformă gătitul în pasiune în bucătăria ta de vis!
Imagini puse la dispoziție de sponsorul probei, SomProduct plus una personală.

12 comentarii:

  1. Numai in blocurile noi, la apartamentele cu 3 camere sau mai multe exista bucatarii spatioase, si in case sau vile desigur. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cunosc! Locuiesc într-un bloc din anii 70-80. :) De aia am spos că vreau o casă ridicată de la zero.

      Ștergere
  2. Sa dea Domnul ca visul sa devina realitate! Si eu mi-as dori o casuta a mea gandita de la 0 chiar de mine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu zic ca nu mi-ar placea o bucatarie mare, dar ma descurc si cu cea pe care o am acum pentru ca e destul de bine dotata si organizata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Evident, cu toții ne descurcăm. Altfel, am mânca doar la restaurante sau catering. :) Ideea era de utilare a bucătăriei.

      Ștergere
  4. Stiu ca esti pasionat de bucatarie. Nu de putine ori m-ai surprins cu retete proprii la care am salivat si de care m-am minunat. Iti doresc ca visul tau sa devina realizabil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Lămîița, îmi place să mă joc în bucătărie. Din păcate, de multe ori uit să fac poze ceea ce explică numărul, totuși, mic al rețetelor puse pe blog. Mulțumesc de urare.

      Ștergere
  5. dupa minunatiile pe care le gatesti sunt sigura ca ai deja terenul tau de joaca :)

    RăspundețiȘtergere

Pe cât posibil, vă rog, fără comentarii anonime !
Iar dacă vreţi să mă înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !