DINCOLO DE NORI

E un blog despre de toate, de prin viaţă adunate şi de mine împrăştiate...

dincolodenoriblog

Visul meu și-a luat zborul! -articol premiat la Spring Superblog 2018

Privește-n sus și fă-mi cu mâna!

Motto: „ Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu .”— James Joyce De mic copil am iubit literatura SF. După ce am terminat de citit căr...

luni, 15 octombrie 2018

Visând pe strada mea


Vreau o stradă doar a mea
Să îmi plimb pașii pe ea
Și o casă „colorată”
Să mă reprezinte, toată.

*** 

Voi extrapola un pic și îmi voi închipui că tot centrul vechi al Constanței este „strada mea”. Ca orice centru vechi care se respectă din România (cu excepția câtorva orașe transilvănene) are de toate. Adică maghernițe, clădiri emblematice căzute în ruină, clădiri renovate mai mult sau mai puțin inspirat, restaurante cu mai puțin sau mai mult vad și local, chiar ruine vechi de peste două mii de ani, acoperite de bălării (presupun că bălăriile și gunoaiele ce se văd între ele, fac parte dintr-un proiect secret de conservare).

centrul vechi constanta

La o mică șuetă ce a avut loc la librăria Dorian Grey de pe bulevardul Ferdinand din Constanța, la care a participat (printre multe alte persoane implicate) istoricul și criticul de artă, doamna doctor Doina Păuleanu, director al muzeului de artă din oraș, am fost luat plăcut prin surprindere de o întrebare la care trebuia să răspund. Întrebare care suna cam așa: „Care ar fi cea mai bună soluție pentru conservarea, renovarea, punerea în valoare a zonei?”

Răspunsul meu spontan m-a surprins chiar și pe mine! 🙂 Am spus că ar trebui să folosim drone care să facă ploaie un fel de substanță transparentă (prietenoasă cu mediul, desigur) care să conserve, să întărească structurile ruinelor, în fine, să păstreze pentru vecie, vie în amintirea oamenilor, incompetența și dezinteresul autorităților locale pentru ceea ce altfel ar fi fost o mină de aur (cel puțin din punct de vedere turistic). Propunerea mea utopică (trebuie să recunosc) a primit zâmbete, unele admirative, altele ce mă duceau cu gândul la compasiune și câteva care păreau chiar forțate. Drept urmare am luat câteva fursecuri și o mână de fistic și m-am dus să revăd centrul vechi.

Cred că fisticul acela mi-a dat cumva ceva puteri magice, astfel încât, coborând pe bulevardul Tomis spre poarta unu, am văzut-o cu ochii minții înainte de a ajunge la ea. E adevărat, îi făcusem poze cu câteva luni în urmă și chiar am scris un articol despre ea. Fațada, deși marcată de nepăsare, spunea despre cel care a ridicat-o că a vrut să pară un om mare. În schimb, partea din spate, unde căzuse zidul dezvelind interioare cu camere mici și meschine, îmi spunea că sufletul lui a fost mic. Câțiva pași mai încolo, o căsuță mică dar curată și întreținută înfrunta stoic ruinele din jur. Mi s-a părut că spunea despre omul care a ridicat-o: atât am putut dar sunt mândru de asta. Pașii m-au purtat aproape singuri spre scările care duc în stația de autobuz. Cu coada ochiului am zărit clădirea care a fost ridicată pentru prima companie de pe teritoriul actual al țării care i-a dus pe români peste Atlantic. Nu am putut să nu-i remarc încă o dată prestanța pe care neglijența primăriei nu o poate știrbi. Și să mă întreb dacă oare mai există, la noi, vreun birou de arhitectură care să poată proiecta așa ceva.

cladirea Embiricos


În stație era pustiu. Doar un autobuz fantomă, din noua generație promisă de primărie în urmă cu ceva ani, mă aștepta doar pe mine. M-am urcat și imediat a pornit spre strada mea, cea de care spuneam la început. O melodie rock, ce avea la refren cuvintele unui profesor de mecanica fluidelor din anul patru („Ingineria este artă”), îmi răsuna obsesiv în gând. M-a lăsat în capătul străzii, doar trebuia să îmi plimb pașii.

La început am pășit stingher, se lăsase întunericul. Apoi l-am zărit un pic în depărtare, printre frunze de iederă curgătoare.

proiect casa

M-am apropiat un pic și l-am privit dintr-o parte, i-am dat ocol și l-am studiat cu interes.

arhitect bucuresti

Mi-am făcut, în sfârșit, curaj să-l privesc din față, senin și cu mintea deschisă.

proiect de casa

Imediat mi-am zis, acesta este un proiect de casă exact așa cum mi-l doresc. Simplu dar generos, cu spații ample atât la exterior cât și la interior, la fel ca și sufletul meu. 😉

Pe strada mea, ar fi doar felinare ce țin luni albastre suspendate, cu lumini domoale. Și stele, multe stele, care mai care de colorate și ele. Iar în fiecare capăt de stradă ar fi roiuri de licurici, care să-i conducă în siguranță, pe cărări de lumină, pe trecătorii rătăciți, cei care cine știe cum au trecut de barierele groase de ceață, ce protejează strada.

Un ultim trecător reușește să treacă de bariera de ceață înainte ca să se închidă complet, peste noapte. Pare să caute ceva anume. Licuricii îl conduc direct la mine. Mă întreabă, plin de speranță, dacă sunt case de vânzare pe stradă. În acel moment, licuricii au început un dans complicat, pe o muzică ce mă ducea cu gândul la o veche melodie, Silent Night, interpretată la trompetă într-o noapte călduroasă de vară dintr-un război demult trecut. M-am uitat lung la el și i-am răspuns că pe această stradă nu sunt case de vânzare. Aici, doar se proiectează visuri. Visuri și case sau case și visuri, după cum își dorește fiecare. L-am văzut descumpănit și atunci l-am invitat în casă. I-am pus un proiector de visuri în brațe, o punguță cu fistic și am rugat doi licurici să-i lumineze gândurile. M-am retras, încet, pășind pe vârfuri... Oricum, mai este foarte puțin până când, Aurora, zeița dimineții, cea cu degete trandafirii, va ridica barierele de ceață, pe rând, în ambele capete ale străzii. Așa că aștept, cu răbdare, susurul licuricilor ce-mi vor șopti cu cuante de lumină.

***

Articol scris pentru SuperBlog 2018, proba numărul 5 - Punctul în care arta intersectează ingineria
Imagini: de la sponsorul probei, AIA Proiect – Birou de proiectare și din arhiva proprie.

aia proiect

16 comentarii:

  1. Pacat de toate aceste cladiri de care nimeni nu se arata interesat sa le refaca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt multe despre care am scris pe blog și câteva pe care le mai am în tolbă!

      Ștergere
  2. Mi-a placut ideea cu ploaia aia care sa conserve acea nepasare inspaimantatoare a unor oameni care cica vor sa fie in prim plan. Cred ca si legislatia este o varza crancen premeditata...
    Oricum, felicitari pentru articol si mult succes. Si mai ales multa sanatate si putere.
    Sa-ti fie bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar am spus-o într-o întrunire de arhitecți, critici de artă și tot felul de oameni implicați în aceste aspecte! :) Mulțumesc de apreciere.

      Ștergere
  3. Foarte tare, Radu! De la istorie și arhitectură, te întorci dintr-o dată la tema probei și le legi la un loc, cursiv și real. Pe mine m-ai cucerit. Baftă!

    RăspundețiȘtergere
  4. Radu, zau ca nu stiu cerintele, dar tare frumos ai scris!

    RăspundețiȘtergere
  5. Am avut senzatia ca citesc un capitol dintr-o carte. Felicitari pentru modul in care ai abordat subiectul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunteti un visator incorigibil! Felicitari pentru articol!

    RăspundețiȘtergere
  7. super idee Radu, deosebita!
    Felicitari pentru articol si mult succes in continuare! ai talent!

    RăspundețiȘtergere

Pe cât posibil, vă rog, fără comentarii anonime !
Iar dacă vreţi să mă înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !