DINCOLO DE NORI

E un blog despre de toate, de prin viaţă adunate şi de mine împrăştiate...

dincolodenoriblog

Visul meu și-a luat zborul! -articol premiat la Spring Superblog 2018

Privește-n sus și fă-mi cu mâna!

Motto: „ Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu .”— James Joyce De mic copil am iubit literatura SF. După ce am terminat de citit căr...

luni, 12 noiembrie 2018

Fascinația visului american

V-ați gândit vreodată de ce fascinația visului american rezistă peste generații? Eu mi-am trăit primii douăzeci și trei de ani în comunism, timp în care informațiile despre America erau puține, trunchiate și de multe ori exagerate sau de-a dreptul false. Cu toate acestea am simțit acea atracție irezistibilă, în mod sigur datorită blugilor de care beneficiam datorită portului Constanța dar și a filmelor western cu John Wayne sau a cărților lui Karl May, cele cu Old Shatterhand și Winnetou, vestitul șef de trib al apașilor de care asculta și marele trib Navajo. În acele cărți am aflat că indienii Navajo considerau Marele Canion drept un loc sfânt și am citit, cred, prima descriere a lui, descriere care m-a făcut ani la rândul să visez cum ar fi să calc pe urmele eroilor mei.

marele canion

Viața nu a curs prea lin pentru mine. Nu mă plâng, am vizitat aproape toată Europa și câteva țări din Orientul Mijlociu dar, din păcate, n-am reușit să traversez Atlanticul și continentul nord american ca să îmi împlinesc visul, acela de a vedea cu ochii mei Marele Canion.

Deunăzi, revedeam filmul Ocean Eleven, știți voi, filmul ăla cu George Clooney. Fiul meu cel mic, trecând nonșalant prin fața televizorului, își scoate căștile de pe urechi și întreabă când îl duc și pe el să vadă Las Vegasul (acolo se desfășura acțiunea filmului). Fără să catadicsesc să-i răspund, îi fac semn s-o șteargă de acolo, căci îmi bloca vizionarea. Dar mintea mi-a rămas la întrebarea lui.

Las Vegas


Peste noapte mi-am adus aminte de un coleg de muncă ce îmi povestise că fiica lui vizitase o mare parte din Statele Unite cu ajutorul unui program pentru studenți. Așa că dimineață, la o oră rezonabilă (era sâmbătă), l-am invitat la o cafea rugându-l să-mi spună mai multe. A fost foarte amabil, era vorba de „Work and Travel”, program cu care fiica lui călătorise peste ocean nu doar o dată, ci chiar de două ori. Am cerut cât mai multe amănunte pe care le-am notat cu grijă într-un bloc notes (ce vreți, sunt de modă veche, scrisul și cititul sunt încă importante pentru mine).

L-am găsit în camera lui, chipurile pregătindu-se la mate pentru bac. M-am făcut că nu văd telefonul pe care clipeau notificările, una după alta. Nu-i vina mea că am ochelari buni. După ce mi-a confirmat că putem vorbi puțin (la câteva minute după ce am ieșit din camera lui), am început o clasică discuție tată - fiu. L-am întrebat dacă chiar vrea să vadă America. Mi-a confirmat că da. I-am spus că fiind în clasa a douăsprezecea, după ce va lua bacalaureatul și va intra la facultatea dorită se va putea gândi serios la asta. A sărit ca un arc din pat după care a pornit următorul dialog (redau textual):

- Adică după ce iau la facultate îmi faci cadou o excursie-n State?
- Nu chiar, cadoul ți-l vei face singur. Eu doar te învăț cum.

După inerentele obiecții și negocieri ce au avut loc, am reușit să-i spun câteva lucruri și despre propunerea mea. Pe scurt, după ce lua la facultate, în vacanța de vară urma să se angajeze la un cunoscut de-al meu ce are un local în Mamaia, ocazie bună pentru a dobândi câteva deprinderi ce-i vor folosi în următoarea vară. Din banii câștigați făcea un depozit bancar pe un an, de cam o mie de dolari americani, ce urmau să-i acopere cea mai mare parte din costurile ce vor urma, restul cheltuindu-i după bunul plac. După ce termina primul an, urma să aplice la un program Work and Travel Vacante Speciale. Între timp ar mai fi trebuit să-și scoată doar pașaportul, de restul deplasării urmând să se ocupe compania CND Turism, companie cu tradiție în program. Iar dacă mai trebuiau, acolo, o sută - două de dolari, cu siguranță îl voi mai ajuta și eu. I-am dat și mail-ul fiicei colegului de la care aflasem informațiile (având acordul, desigur), căci ei, fiind de vârste mai apropiate, împărtășesc altfel informațiile.

Timp de câteva zile după, am fost cam ocupat dar și fiu-meu cam scump la vedere. După ce ne-am văzut la ochi, a început să mă întrebe și să se intereseze din ce în ce mai mult despre America. Primeam întrebări de genul: „Tu știi că studenții români plecați prin programul Work & Travel ajung să lucreze în magazine, cafenele sau parcuri de distracții, și sunt din ce în ce mai căutați de angajatorii americani?” ori „Știi că România este pentru al doilea an la rând țara din Europa cu cei mai mulți studenți plecați în Statele Unite?” sau „Știai că mă pot întoarce și cu cinci - șase mii de dolari de acolo astfel încât să mă pot reîntoarce?” I-am răspuns că am aflat și eu și, chiar dacă mai puțin de patru la sută dintre studenții români care solicită viza pentru Work & Travel sunt refuzați, el ar trebui să-și ia toate examenele dar și bursa. Nu dați cu pietre, sunt un tată de modă veche care cu bursă a trecut prin facultate.

În fine, după ce au trecut toate tatonările, mi-a spus că e încântat de faptul că va putea să viziteze locuri ce le-a văzut doar în filme, să cunoască o multitudine de culturi noi și, cel mai important, să-și facă prieteni. Sunt de acord cu el, mai ales că stăpânește engleza spre deosebire de mine (am învățat rusa în școală și nici pe aia bine). Pentru că mi-ar fi dor de el, nu i-am sugerat ideea că își poate schimba categoria de viză (cea inițială le permite să lucreze în S.U.A. cel mult trei luni) devenind astfel turiști, ceea ce le permite să stea în plus o lună, două, dar și să se întoarcă la fix pentru începerea cursurilor. Fără posibilitatea de a mai petrece timp cu mine (vorbesc, evident, de al meu).

- Toate ca toate, întreb la sfârșit... dar cine mă va duce să văd Marele Canion?
- Eu, tata. Promit!

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2018, proba 17 - Diverse generații, același vis american cu Vacanțe Speciale.




6 comentarii:

  1. Si pe vremea cand era fi-meu student, erau programe care le permitea acestora sa lucreze in afara pe perioada vacantei. Fi-meu a fot 3 ani la rand ca salvamar in Spania. Ma bucur ca mai exista astfel de programe. Cand vei ajunge la Marele Canion, sa postezi poze pe fb. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Pacat ca pe vremea noastra nu au existat asa programe. Ar fi fost interesant sa cunosti alta lume, am fi avut poate alta deschidere. Zic si eu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Puteai călători în uniunea sovietică. Și aia cu greu. :)

      Ștergere
    2. Exact ce-mi doream:)
      Puteam sa-mi exersez cunostintele de limba rusa! Dar din pacate nu stiam poezii in rusa, precum altii;)

      Ștergere
    3. Da îmi aduc aminte. Esenin cu Belaia berioza pad maim... :)

      Ștergere

Pe cât posibil, vă rog, fără comentarii anonime !
Iar dacă vreţi să mă înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !