DINCOLO DE NORI

E un blog despre de toate, de prin viaţă adunate şi de mine împrăştiate...

dincolodenoriblog

Visul meu și-a luat zborul! -articol premiat la Spring Superblog 2018

Privește-n sus și fă-mi cu mâna!

Motto: „ Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu .”— James Joyce De mic copil am iubit literatura SF. După ce am terminat de citit căr...

miercuri, 28 noiembrie 2018

Fiorii primei întâlniri

Fiorii primei mele întâlniri se pierd undeva în negura timpului. Nici măcar nu știu dacă  aceștia de care scriu au fost cu adevărat primii, dar sunt cei de care îmi amintesc cel mai coerent, vă voi dezvălui în articol de ce.

***

Eram la liceu, în vacanța de iarnă. Cu o zi înainte, una din colegele de an mă invitase pe la ea, să bem cafeaua împreună. M-am trezit dis de dimineață, asta nefiind prea greu cu un tată militar și obiceiuri cazone în casă. Sau poate erau doar emoțiile. M-am ferchezuit după care am aruncat o privire pe geam, afară, să văd cum mă pot îmbrăca. Era o dimineață însorită, ce părea mai mult primăvăratică, în ciuda zăpezii ce domnea pretutindeni. Am scos din șifonier cămașa de pânză topită de in, albă ca spuma laptelui, crezând că se va asorta cu albul de pe străzi. Aceste cămăși erau destul de scumpe la acea vreme și destul de greu de găsit (asta îmi aduce aminte să-mi pun vreo două pe lista mea de cumpărături).

camasa de in

Am luat pe mine jeanșii negri, o raritate la acea vreme când culoarea albastră era omniprezentă (eu aveam pile în portul Constanța, pe vărul meu) și mi-am lustruit bombeul cizmelor ciocate (tot negre) făcute pe comandă dintr-un bon de normă de încălțăminte de-al tatălui meu (fără știrea lui, n-ar fi fost de acord în veci).

jeansi negri

Ghete Wrangler

Mi-am luat la repezeală din cuier, de lângă paltonul tatălui meu, geaca (tot neagră) și dus am fost.

geaca piele

Recunosc, o clipă am fost tentat să probez și sacoul luat din timp (nu aveți idee ce greu era să găsești haine de calitate în anii '80), dar am renunțat, nu se potrivea cu acea primă imagine pe care intenționam să o las. În plus, era doar o invitație la cafea, nu la petrecere.

party

Am bătut la ușa verandei. Mi-a deschis, îmbrăcată în pijama, cu ochii cârpiți de somn ce priveau mustrător la ceasul cu cuc de pe perete, mirosind toată a așternut cald. Curios, avea părul în ordine ceea ce mă îngrijora. Asta însemna că dormise foarte liniștită. Imediat a apărut doamna mamă cu o tavă pe care era ibricul de cafea, ceștile și obișnuita chisea cu dulceață de cireșe amare, în timp ce domnișoara a plecat să se schimbe. Ce vreți, alte vremuri, alte obiceiuri. După ce a adus și două pahare și carafa cu apă rece, doamna mamă s-a retras, lăsându-ne singuri să discutăm, chipurile, despre niște proiecte școlare.

Am vorbit câte-n lună și în stele, cum spune povestea. La un moment dat, înțelegându-ne oarecum din priviri, am luat-o de mână, am ridicat-o-n picioare și am sărutat-o. Ceva, ca o descărcare electrică de vreo 20000 de volți s-a produs în acel moment. Restul e poveste...

***

Am rămas buni prieteni peste ani și din când în când ne mai vedem la ochi. De curând, undeva la 30 de ani de la întâmplarea pomenită, a venit vorba despre acea primă întâlnire din verandă. Am avut surpriza să-și amintească geaca neagră, cămașa albă ca spuma laptelui (de la ea am împrumutat expresia). Ba chiar mi-a spus că mustăcioara mea neagră se potrivea perfect pe acel decor alb.

Orice legătură cu persoane reale este absolut întâmplătoare. Poveste scrisă pentru SuperBlog 2018, proba 24 - Prima întâlnire: cu ce te îmbraci ca să atragi atenția fără să fie ostentativ?

4 comentarii:

Pe cât posibil, vă rog, fără comentarii anonime !
Iar dacă vreţi să mă înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !