DINCOLO DE NORI

E un blog despre de toate, de prin viaţă adunate şi de mine împrăştiate...

dincolodenoriblog

Visul meu și-a luat zborul! -articol premiat la Spring Superblog 2018

Privește-n sus și fă-mi cu mâna!

Motto: „ Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu .”— James Joyce De mic copil am iubit literatura SF. După ce am terminat de citit căr...

luni, 3 decembrie 2018

Ceața verde

De ceva timp, în orașul de la malul mării se răspândea insidios un fel de ceață verde. Acest fenomen a fost remarcat de puțini oameni. Printre ei, o tânără cercetătoare în domeniul biochimiei, ce lucra în micul laborator de la universitatea din oraș, și un neobosit reporter al unui ziar online local. Cumva, era inevitabil ca ei să se întâlnească, probabil între ei exista deja o legătură de gen telepatic, așa cum vezi, de exemplu, într-un film SF sau într-unul de acțiune. Este incert care dintre ei ai inițiat contactul. Tânăra cercetătoare, pe numele ei Andra, să-l fi cautat pe Petre (numele cu care e cunoscut în presa locală fiind Miles Morales) sau invers? Știm doar că Andra remarcase, în urma cercetărilor, că acea ceață verde îi afectează în mod diferit pe oameni. Iar Petre, în urma investigațiilor din teren, remarcase trei tipuri de comportamente:
  1. O mare parte dintre locuitorii orașului păreau că se adâncesc în nepăsare, frustrări reprimate și pe alocuri prostie. Fenomenul, deși neînțeles, era mai mult decât evident pentru cine avea ochi să vadă.
  2. O mică parte dintre aceiași locuitori ai orașului, deveneau din ce în ce mai cutezători, mai cu tupeu (cum se mai zice). Acaparau putere, diferite bogății, funcții sau demnități, profitând de apatia celor de la punctul 1.
  3. O altă parte din populație, în jur de 5%, rămânea neafectată. Numai că aceștia ori nu doreau să iasă în evidență făcând ceva ori deja își făceau bagajele cu care să plece în alte orașe în care ceața verde să nu-i poată ajunge.
La telefon, au stabilit o întâlnire pentru azi, 3 decembrie, la o micuță cafenea în care credeau ei că pot vorbi nestingheriți. Petre ajunsese mai devreme, așa cum i se părea normal. Erau deja multe tinere în cafenea, dar când a intrat Andra, parcă locul s-a luminat (figurativ vorbind). După fâstâcelile lui și amabilitățile ei (peste care trec, sunt și eu bărbat 🙂), au făcut schimb de informații, au analizat cazul și au hotărât că trebuiau să rezolve situația până pe 28 decembrie 2018. De ce până la acea dată? Pentru că atunci avea să aibă loc lansarea filmului Omul-Păianjen: În lumea păianjenului la cinema în România și deja stabiliseră că îl vor vedea împreună. Recunoașteți, și voi ați fi fost tentați.

Spider Man

Ajuns acasă, de la atâta cafea neagră și amară, Petre a căzut într-un somn adânc, fiind trezit a doua zi de telefoanele repetate date de un curier ce dorea cu ardoare să-și facă treaba. În ținută sumară, a deschis ușa și a primit un pachet, ambalat corect, pe care scria la expeditor: Nicolae, Moș Nicolae.

Curios din fire și un pic cam prea netemător, Petre a desfăcut coletul. În el, un costum complet echipat de Spider Man. Exact așa cum îl văzuse, de-a lungul timpului, în multele filme cu acest erou. Nu a putut rezista tentației și l-a probat. Totul a fost normal, până când și-a tras cagula pe cap. Atunci, vederea fațetată l-a ajutat să vadă ce se întâmplă cu acea ceață verde (un oarecare goblin, o stârnea de pe o navă aflată în port, ceață ce era răspândită eficient peste oraș de vântul ce bătea dinspre mare). Simțurile noi dobândite i-au permis să audă și strigătul de ajutor al Andrei, deja sechestrată pe o mică navă din port. Dar timpul scurt petrecut cu acomodarea cu noul costum nu l-a ajutat în evitarea unor mici obstacole din port. De exemplu, unele macarale sau câte o construcție mai înaltă.

port

Petre s-a strecurat și el, cum a putut, printre multele macarale din port și într-un final a ajuns la timp ca să o salveze pe Andra. Dar era cam plin de vânătăi și cam fără glas (erau minus 10 grade, fără să mai vorbim de vânt), așa că, pur și simplu, cu ultimele puteri, a smuls arma goblinului cu un fir de pânză genial țintit, după care, pur și simplu, a căzut peste el. Isprava nu se termină aici. Datorită vremii chiar și lângă dana portului era alunecuș. Luptându-se, Petre și goblinul au alunecat în apă. Andra urmărea încleștarea, de abia eliberată de legături. L-a văzut pe Petre scufundându-se în adânc. Atunci a întins mâna și a trimis după el o micuță ancoră care să-l poată readuce la suprafață, în siguranță. Apa mării și efortul depus de ea au fost îndeajuns ca să ușureze căderea măștilor. Așa că, atunci când Petre a deschis ochii, a văzut doar chipul luminos al Andrei, fără masca de păienjeniță ce o purta de fiecare dată când era în acțiune. Numai că nici el nu mai avea cagulă, până la urmă, o respirație gură la gură nu se face chiar oricum. 🙂

Trailer-ul unui film mai captivant decât povestea mea îl puteți urmări puțin mai jos. Un zâmbet pentru scrierea mea va fi cea mai mare mulțumire pe care mi-o puteți acorda.



Dragilor, o probă frumoasă, incitantă, cu care am terminat Superblog 2018. Este proba 26 - Dincolo de masca lui Spider-Man. Sper să vă placă abordarea mea.

6 comentarii:

  1. Zambesc!!!!!! Felicitari pentru articol, Radu! Ai deja Prenmiul 1 din partea mea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce noroc pe Petre, ca actiunea sa se desfasoare in port. Mi-a placut povestea, mai ales finalul, chestia aia cu resuscitarea gura la gura... Felicitari pentru modul de abordare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc. Ador joaca pe teme diferite! :) Doar am crescut cu Spider-ul!

      Ștergere
  3. Si eu zambesc:)
    Reusit articol! Ca mai toate scrise de tine:)

    RăspundețiȘtergere

Pe cât posibil, vă rog, fără comentarii anonime !
Iar dacă vreţi să mă înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !