Materialele care urmează (flyere) au fost concepute de către Societatea Europeană a Medicilor Specializați în Cancere de Cap și Gât și traduse de către doamna Alina Comănescu, fondator al Asociației Sănătate pentru Comunitate, navigator de pacienți și membru al grupului de lucru în domeniul cancerelor rare din cadrul European Cancer Patient Coalition, dânsa fiind și cea care mi-a dat permisiunea pentru publicarea lor.
Flyerele fac parte dintr-un material amplu, adică kitul pacientului cu cancer de cap sau gât, alături de cele 2 ghiduri, cartea de bucate și animațiile cu riscuri și simptome (urmează). La sfârșitul articolului veți găsi link-uri către cele două ghiduri și cartea de bucate.
Public aceste flyere pentru că, trecând printr-un cancer de gât, consider că materialul este de un real folos celor care suferă de această nemiloasă boală dar și aparținătorilor sau prietenilor lor. Și mai ales pentru că au informații care pot ajuta la depistarea precoce a bolii, mărind astfel enorm șansele de tratament.
Imaginile vor fi la dimensiuni mari, așa că puteți da click pe ele pentru mărire.
Așa cum am promis mai sus, iată link-urile cu ghidurile și cartea de bucate:
Pacatoasa boala, te infiori numai cand citesti aceste flayere. Fereasca Dumnezeu pe toata lumea, iar tu, Radu, sa iti revii total cat mai repede si cu cat mai putina suferinta. M-ai dat tema de gandire...
RăspundețiȘtergereEste esențial să știi, atât tu cât și cei care îți sunt alături, cu ce te confrunți.
Ștergere