DINCOLO DE NORI

E un blog despre de toate, de prin viaţă adunate şi de mine împrăştiate...

dincolodenoriblog

Un alt vis -articol premiat la Superblog 2018

Visând pe strada mea

Vreau o stradă doar a mea Să îmi plimb pașii pe ea Și o casă „colorată” Să mă reprezinte, toată. ***   Voi extrapola un pic...

vineri, 4 ianuarie 2019

Ghidul supraviețuitorului de cancer localizat în zona capului sau gâtului

Ghidul supraviețuitorului de cancer localizat în zona capului sau gâtului” este elaborat în parteneriat cu medici specialiști și a fost creat pentru a sprijini pacienții în efortul lor de a duce o viață normală după încheierea tratamentului, de către Alina Comănescu, fondator al Asociației Sănătate pentru Comunitate, navigator de pacienți și membru al grupului de lucru în domeniul cancerelor rare din cadrul European Cancer Patient Coalition. Acest articol este un guest post, pe care îl găzduiesc cu deosebită recunoștință. Materialul este parte a proiectului Make Sense Campaign. Fiind un material de informare foarte util, îmi rog cititorii să îl distribuie cât mai mult, să poată ajunge la cât mai multe persoane interesate.

cancer de gat


Acesta este:

“Povestea mea cu cancerul a început în 2011, când am făcut biopsia unei mici leziuni din cavitatea orală. Atunci când a venit rezultatul, mi-am dat seama că întreaga viaţă avea să mi se schimbe. Şi aşa a fost. Este o luptă pe care nu o poţi câştiga singur. Reuşita mea se datorează familiei şi prietenilor, pentru că m-au motivat să îmi continui lupta, chiar şi atunci când tratamentul era din ce în ce mai greu, durerile erau mari şi nu puteam înghiţi, dar mai ales medicilor specializaţi în acest tip de cancer, care mi-au recomandat cele mai bune terapii pentru a mă vindeca şi mi-au explicat ce presupune fiecare, pas cu pas.” - Luminiţa Iancu. În mare, aceasta e și povestea mea, cu doar câteva mici diferențe.

Ghidul supraviețuitorului de cancer localizat în zona capului și gâtului

Supraviețuitorii de cancer includ persoanele care nu mai au urme de boală la finele sfârșitul tratamentului, cele care se află sub tratament de reducere a riscului reapariției bolii, persoanele cu boală aflată sub control și puține simptome sau cele care primesc tratament pentru o perioadă îndelungată.

Membrii familiei, prietenii și alte tipuri de aparținători sunt considerați parte importantă a procesului de supraviețuire. Lupta cu boala este o experiență unică și continuă, diferită pentru fiecare pacient în parte, dar și pentru familiile acestora. Supraviețuitorii vor încerca reluarea vieții de dinainte de diagnosticare, dar au nevoie de ajutor în identificarea unor noi metode de reintegrare socială și în câmpul muncii.

XEROSTOMIA

Definește frecvent senzația de gură uscată. Senzația apare atunci când glandele salivare nu produc salivă suficientă sau persoana scuipă pentru a-și menține gura umedă. Saliva este necesară pentru a mesteca, înghiți, degusta și vorbi, iar aceste activități pot fi mai dificile în cazul unei guri uscate.

SEMNE ȘI SIMPTOME DE GURĂ USCATĂ

  • senzație lipicioasă și uscată în gură 
  • salivă îngroșată 
  • durere sau senzație de arsură la nivelul gurii sau limbii 
  • crăpături la nivelul buzelor sau colțurilor gurii 
  • limbă uscată, dură 
  • dificultăți în mestecare, degustare sau înghițire 
  • dificultăți în vorbire

O gură uscată cauzează adesea probleme dentare. Fără suficientă salivă, bacteriile și alte organisme din gură se dezvoltă mai repede. Acest lucru poate provoca afecțiuni și infecții la nivelul gurii, inclusiv afte sau candida. Saliva curăță acizii și bucățile de alimente rămase în gură după masă, ceea ce înseamnă că o lipsă a ei poate provoca afecțiuni ale gingiilor și carii dentare. O gură uscată poate, de asemenea, să facă dificilă purtarea protezelor.

SOLUȚII
  • Folosiți ața dentară cel puţin o dată pe zi.
  • Periați-vă dinții după fiecare masă și la culcare cu o periuță de dinți cu peri moi și o pastă de dinți cu fluor.
  • Clătiți gura de 4-6 ori pe zi, mai ales după mese, cu sare și bicarbonat de sodiu. Încercați o soluție de jumătate de linguriță de sare și jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu într-o cană cu apă caldă..
  • Beți apă pe parcursul zilei și utilizați saliva artificială pentru a umezi gura. Evitați apa de gură și alte produse dentare ce conțin alcool.

MODIFICĂRI ALE GUSTULUI (MIROSULUI)

Persoanele afectate de cancer suferă de modificări ale gustului şi/sau ale mirosului în timpul ori după încheierea tratamentului. Iată câteva modificări pe care le puteți observa:

  • Mâncarea poate avea gust diferit de cel cu care erați obișnuit(ă), în special alimentele amare, dulci și sărate.
  • Unele alimente își pot pierde gustul.
  • Toată mâncarea poate avea același gust.
  • Este posibil să rămâneți cu un gust metalic sau chimic în gură, mai ales după ce ați consumat carne sau alte alimente bogate în proteine.
Modificările gustului pot duce la pierderea poftei de mâncare, la scăderea în greutate și la aversiuni alimentare sau alimente care nu vă plac. În primul rând, ar trebui să le spuneți medicilor curanți dacă vă confruntați cu orice modificări ale gustului, care vă afectează capacitatea de a vă alimenta ori pofta de mâncare.

Ameliorarea acestor efecte secundare este o parte importantă a îngrijirii și tratamentului pentru cancer, numită gestionare a simptomelor sau îngrijire paliativă.

SOLUȚII

  • Eliminați mirosurile alimentelor gătite utilizând un ventilator de evacuare sau o hotă, gătiți pe un grătar în aer liber sau cumpărați alimente prefierte.
  • Marinați carnea în sucuri de fructe, vinuri dulci, sosuri de salată sau alte sosuri.
  • Alegeți alimente cu miros și gust bun, chiar dacă nu vă sunt familiare.
  • Alimentele consumate reci sau la temperatura camerei miros mai puțin.
  • Consumați alimente reci, acestea au gust mai bun decât alimentele fierbinți.
  • Utilizați ustensile din plastic și vase de sticlă pentru a diminua gustul metalic.
  • Încercați guma fără zahăr sau bomboane cu arome tari precum mentă, lămâie sau portocală. Aceste arome pot ajuta la mascarea gustului amar sau metalic din gură.
  • Preparați alimentele folosind ierburi, condimente, zahăr, lămâie sau sosuri.
  • În cazul în care carnea roșie nu are un gust bun, încercați alte surse de proteine, cum ar fi carnea păsărilor de curte, ouă, pește, unt de arahide, fasole sau produse lactate.
  • Clătiți gura cu o soluție de sare și de bicarbonat de sodiu înainte de mese. Încercați o soluție de ½ linguriță de sare și ½ linguriță de bicarbonat de sodiu într-o cană cu apă caldă. Poate ajuta la neutralizarea gusturilor neplăcute din gură.
  • Păstrați o igienă dentară folosind zilnic pasta de dinți și ața dentară. Luați în considerare suplimentele de sulfat de zinc, care pot îmbunătăți gustul.
  • Discutați cu medicul înainte de a lua suplimente alimentare, în special în timpul tratamentului activ.


DISFAGIE


Dificultatea la înghițirea alimentelor se numește disfagie. Unii pacienți percep că nu le pot trece în esofag după ce le mestecă. Unii oameni pot regurgita, tuși sau se pot sufoca atunci când încearcă să înghită mâncarea. Alții pot simți că alimentele rămân blocate în gât.

SOLUȚII

Terapia disfagiei este benefică pentru persoanele cu cancer localizat în zona gâtului.

Medicamentație - Medicul dumneavoastră vă poate prescrie medicamente dacă aveți dureri când înghițiți alimentele. Înghițirea dureroasă se numește odinofagie. Unele medicamente reduc inflamația și durerea. Alte medicamente tratează infecțiile gurii sau gâtului. Anumite medicamente de durere vin sub forma unor soluții de clătire folosite înainte de a mânca.

Programarea la un logoped - Medicul dvs. vă poate trimite la un specialist în logopedie. Acesta vă va învăța noi modalități de a înghiți și de a evita sufocarea și regurgitarea. Un logoped este specializat în a ajuta oamenii să-și folosească mușchii localizați la nivelul gurii și gâtului.

Tub de alimentare - Uneori, problemele de înghițire fac dificilă urmărirea unei alimentații normale (aici fac personal o mică paranteză. Voi pune pe blog, curând câteva rețete de supe creme nutritive, ușor de înghițit. Pe mine m-au ajutat.). Astfel, medicii plasează/montează un tub în stomac, inserat introdus prin nas sau abdomen. Acest lucru ajută la alimentarea pacientului până când procesul de înghițire a mâncării devine mai ușor.

LIMFEDEM


Limfedemul este o afecțiune cronică ce este cauzată de deteriorarea sistemului circulator limfatic ("limfedem secundar") sau malformația sistemului limfatic ("limfedemul primar"). Acesta este o acumulare de lichid care determina umflarea acelei zone.


Metode de prevenire și tratare a limfedemelor localizate la nivelul capului și gâtului:

  • Mențineți pielea hidratată pentru a preveni uscarea acesteia.
  • Aveți grijă să nu vă răniți sau infectați în zona capului și gâtului. Leziunile și infecțiile provoacă inflamații locale, care sporesc umflarea acelei zone. Acestea includ: arsuri (de ex. solare sau alte arsuri); mușcături și zgârieturi provocate de insecte și animale; vânătăi și leziuni; tăieturi, inclusiv în interiorul gurii. Bărbații ar trebui să aibă în vedere trecerea la o mașină de ras electrică, iar femeile trebuie să fie atente la epilarea cu ceară și electroliză.
  • Toate tăieturile trebuie spălate, tratate cu un unguent antibiotic și monitorizate pentru infecție. Semnele de infecție trebuie verificate de un medic cât mai repede posibil și probabil vor fi tratate cu antibiotice.
  • Mențineți o greutate corporală normală.
  • Efectuați exerciții în mod regulat în conformitate cu instrucțiunile furnizate de terapeutul dvs.
  • Asigurați-vă poziții de ședere comode (în special atunci când utilizați un calculator) pentru a reduce stresul în zona gâtului și a mușchilor umărului și pentru a asigura un flux limfatic optim în această zonă.
  • Încercați să dormiți cu partea superioară a corpului ușor înălțată. Este posibil să aveți simptome mai accentuate dimineața, care dispar după ce vă ridicați din pat și deveniți activ(ă). Gravitația ajută la drenajul limfatic al capului și gâtului.
  • Purtați haine lejere. Nu purtați îmbrăcăminte sau bijuterii care aplică presiune în zona gâtului.

DEPRESIA ȘI ANXIETATEA


Mulți oameni care au fost tratați de cancer pot suferi de depresie sau anxietate. Anxietatea dată de un astfel de diagnostic și tratament este normală. Pentru majoritatea oamenilor, aceste sentimente se reduc în timp. Cu toate acestea, dacă vă simțiți trist(ă) sau îngrijorat(ă), nu vă puteți bucura de lucrurile normale sau vă evitați prietenii și familia sau considerați viitorul trist, puteți fi deprimat(ă) sau anxios/anxioasă. Există o serie de lucruri care pot contribui la starea de depresie sau anxietate:

  • Experiențe anterioare cu stări de depresie sau anxietate
  • Senzație de singurătate sau lipsă de sprijin
  • Vă îngrijorează situația financiară
  • Ați avut o mulțime de complicații în timpul tratamentului
  • Aveți dureri sau efecte secundare în urma tratamentului
  • Viața profesională, familială sau socială vi s-au schimbat
O stare de deprimare sau anxietate nu este un semn de slăbiciune. Vestea bună este că tratamentele pentru anxietate și depresie sunt, de obicei, eficiente. Psihoterapia, inclusiv terapia comportamental-cognitivă, reprezintă o metodă eficientă de reducere a anxietății și depresiei, deși unii oameni pot beneficia și de tratament medicamentos, dacă este cazul. Este important să nu suferiți în tăcere. Dacă simțiți că aveți nevoie de ajutor, adresați-vă medicului de familie sau oncologului pentru o recomandare pentru un tratament specializat.

CANCERUL DE CAP ȘI GÂT ȘI AFECTAREA VOCALĂ 

O laringectomie are ca rezultat pierderea laringelui și a corzilor vocale. Traheea este direcționată spre partea din față a gâtului și, prin urmare, respirația se efectuează prin gât. Procesul de înghițire poate fi diferit din cauza schimbărilor anatomice. Cu toate acestea, modul de înghițire a alimentelor rămâne, în general, același. Pentru a putea vorbi, pot fi utilizate metode alternative. Acestea pot include folosirea următoarelor tehnici: vocea esofagiană, laringofon, proteza fonatorie (buton fonator).

O glosectomie este o operație prin care este îndepărtată o parte sau întreaga limbă, cel mai probabil din cauza cancerului. Funcția vorbirii după acest procedeu va depinde de care şi de cât de mult dintre părțile limbii au fost îndepărtate. Dacă a fost necesară îndepărtarea unei porțiuni mari a limbii, vorbirea articulată poate deveni dificilă sau imposibilă. Dacă baza limbii a fost înlăturată, procesul de înghițire va fi dificil. Persoanele care au nevoie de o glosectomie trebuie susținute de o echipă multidisciplinară specializată pentru a răspunde provocărilor specifice.

DIETA/ NUTRIȚIA SUPRAVIEȚUITORULUI DE CANCER LOCALIZAT ÎN ZONA CAPULUI SAU GÂTULUI

Acest ghid vă va ajuta să reveniți la o dietă normală. Încercăm sa vă oferim sugestii de alimente care vă vor permite să controlați mai ușor efectele secundare apărute după tratament. De asemenea, vă propune instrucțiuni pentru a vă ajuta să reduceți cantitatea de suplimente alimentare pe care o primiți prin tubul de alimentare. Acest lucru va avea ca rezultat o creștere a cantității de alimente pe care o puteți mânca. Când puteți mânca suficient pentru a vă menține greutatea și nu mai folosiți tubul de alimentare, acesta va fi eliminat.*

*Se aplică pacienților care sunt alimentați cu ajutorul unui tub.

Este posibil să trebuiască să încercați diferite alimente până când găsiți unele pe care le puteți înghiți. Încercați să începeți cu lichide și apoi să consumați alimente moi și umede (vedeți lista de mai jos). Alte sugestii pentru a putea mânca atunci când gâtul este inflamat:

-Tocați alimentele precum toate tipurile de carne, pastele, orezul, fructele și legumele fără piele și semințe.
-Cumpărați din magazinele de specialitate sau supermarketuri produse alimentare pasate, recomandate copiilor .
-Încercați să mâncați alimente moi și umede, cum ar fi:  
  • tocănițe
  • piuréuri
  • supe 
  • macaroane cu brânză 
  • mâncăruri cremă de ovăz sau de grâu 
  • salată de ouă sau ton 
  • omlete sau ouă poșate 
  • fructe conservate cu brânză de vaci 
  • budinci sau iaurt
-Pentru a obține o subțiere a salivei, încercați următoarele alimente:
  • ceai de lămâie sau ananas, cu gheață 
  • mandarine sau portocale 
  • sorbet
-Încercați acadele sau așchii de gheață pentru a vă umezi temporar gura. 

-Folosiți unt sau margarină pe legume sau pe pâine. 

-Înmuiați alimentele uscate în lichide cum ar fi laptele (aromatizat, de soia sau orez), cacao călduță sau chiar supe și sosuri.


Alimente care trebuie evitate:


-Alimente uscate, cum ar fi:
  • pastrama
  • legumele proaspete
  • covrigi și chipsuri 
  • brioșe 
  • pâine și biscuiți
-Alimente lipicioase și cu conținut ridicat de zahăr cum ar fi:

  • fructe uscate 
  • bomboane și ciocolată 
  • miere, siropuri dulci 
  • guma sau jeleu

-Alimente calde, picante și acide, cum ar fi: 

  • ardeii iuți, 
  • tacos 
  • salsa
-Alimente și băuturi cu cofeină cum ar fi:

  • cafea
  • ceaiuri
  • băuturi de tip cola 
  • ciocolată
  • bere, vin și băuturi alcoolice.
Dacă mâncarea dvs. are un gust diferit, cum ar fi metalic, amar sau acru:

  • încercați alimente acre cum ar fi sucuri diluate de citrice, suc de afine 
  • consumați alimentele reci sau la temperatura camerei
Dacă alimentele nu mai au gust:

-Încercați diferite tipuri de mirodenii și condimente pentru legume, carne, pui sau pește cum ar fi:    
  • usturoi 
  • busuioc 
  • oregano 
  • cimbru 
  • rozmarin 
  • boia
  • tarhon
-Încercați alimente foarte aromate precum:

  • pizza 
  • spaghete sau lasagne 
  • alimente la grătar 
  • salsa ușoară (nu picantă) 
  • măsline 
  • ciocolată
-Adăugați un gust suplimentar alimentelor cu condimente cum ar fi sosul de grătar, muștarul, ketchup-ul sau sosul de soia.

-Încercați să îmbunătățiți gustul meselor alternând mușcături din diferite tipuri de alimente.

Alte sugestii pentru modificarea gustului alimentelor:
-Dacă gustul alimentelor este prea puternic, încercați alimente care nu necesită gătire, cum ar fi:


  • brânză și biscuiți 
  • brânză de vaci 
  • diferite tipuri de salată 
  • sandviciuri

-Dacă produsele lactate au gust diferit, încercați să adăugați ciocolată sau sirop de căpșuni.

-Dacă nu vă place gustul apei, încercați să adăugați o felie de lămâie sau portocală sau amestecați-o cu suc de fructe.

-Dacă alimentele au gust sărat, încercați să adăugați zahăr suplimentar.

-Dacă alimentele sunt prea dulci, încercați să adăugați un vârf de sare.

-Consumați bomboane aromate (lămâie sau mentă) sau mestecați gumă fără zahăr pentru a scăpa de gusturile neplăcute după o masă.

Urmărirea evoluției stării de sănătate a supraviețuitorului de cancer de cap și gât:

cancer de gat

Sper din tot sufletul ca această postare să ajute persoanele care trec prin ceea ce încă îndur și eu în aceste momente.

Câteva link-uri ce pot fi utile:




2 comentarii:

  1. Iti doresc sanatate in anul asta. Restul e putere, iar tu o ai.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc de urare! Sper să am putere până la capăt. Oricum articolul acesta este pentru cei care trec prin ceea ce trec și eu sau pentru cei care vor ajunge să o facă. Eu am întrat în povestea asta complet neștiutor.

      Ștergere

Pe cât posibil, vă rog, fără comentarii anonime !
Iar dacă vreţi să mă înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !