DINCOLO DE NORI

E un blog despre de toate, de prin viaţă adunate şi de mine împrăştiate...

dincolodenoriblog

Articol premiat în Spring SuperBlog 2019

De la Sfinx la Obelisc

În toamna anului 1986 plecam să-mi satisfac stagiul militar. Tocmai terminasem liceul, în Tecuci, și îmi doream un an sabatic, ceea ce dove...

vineri, 18 ianuarie 2019

Marea prin ochii mei

Am plăcerea de a vă oferi un guest post al unei bloggerițe îndrăgostite de mare, o mare pe care am iubit-o și eu, cândva. Vă las cu marea văzută prin ochii ei... Adică, pur și simplu, Unique by MM.

***

Prima mea vacanță la mare este ca prima iubire, nu se uită niciodată. Chiar dacă a fost cu mulți ani în urmă, amintirea este vie, de parcă a fost ieri. Iubeam marea înainte să ajung să o cunosc! Îi iubeam albastrul imaginat, șoaptele valurilor și soarele ce se oglindea în ea, imaginându-mi că se întreabă care (mare) e cea mai frumoasă din lume.

Marea prin ochii mei


Marea văzută prin ochii mei


De ce oare s-o numi ea neagră, mă întrebam înainte să o privesc până hăt, departe, la orizonturi. Iar când am văzut-o, am înțeles că reflexele negre care o prindeau atât de bine, erau de ... supărare. De atunci, de la prima mea întâlnire cu marea, am simțit că m-am îndrăgostit iremediabil, pe viață și, nu voi mai putea trăi fără s-o văd. O revedeam în fiecare an și plângeam la  despărțire de parcă mi-aș fi pierdut marea iubire. Și sufeream așa, de dorul ei până la următoarea vacanță sau revedere. Bineînțeles, asta se întâmpla doar în timpul verii când erau vacanțele.
Am avut norocul să văd plajele pline, atât de pline că nu găseai loc să-ți pui cearșaful dacă nu erai la ora 6 pe plajă. Desigur, fac referire la toate stațiunile, nu doar la stațiunea Mamaia. Dar și pline de turiști străini, francezi, nemți sau polonezi. Atunci, în prima mea vacanță la marea cea mare albastră - neagră, am fost cel mai răsfățat copil. Cer îngăduință să vă povestesc și motivul.

Marea prin ochii mei


În grupul din care făceam parte erau fete cu mult mai mari decât mine care se împrieteniseră cu tineri francezi. Frumoase sentimente, ce pot spune, pentru mine însă atunci, nu aveau înțelesul pe care îl dădeau colegele mele de tabără. Mie îmi plăceau limba franceză și bomboanele :), și ochelarii de soare, și pliantele lor... De ce conversau ei cu mine? Pentru că eu știam franceză :))) iar fetele, nu.

Marea prin ochii mei


Pot spune că am avut privilegiul de a avea profesor de franceză personal, neplătit, pentru că locuiam în aceeași curte. Acesta era motivul pentru care eu știam a conversa în franceză, limbă pe care am îndrăgit-o de pe atunci, tot datorită domnului profesor. Tot din acest motiv, al cunoașterii, eram în mijlocul celor mari, beneficiind de plimbări lungi pe malul mării, admirația apusurilor senzaționale.
Făcând pe translatorul ( :)), obțineam atenții și favoruri de tot felul. De la prăjituri și bomboane, la spectacole, filme și plimbări. Un fel de program ”de voie” de care nu beneficiau decât cei mari. De atunci, marea mi-a rămas în suflet ca un loc fermecat în care eu mă simțeam minunat.

Marea prin ochii mei


An de an am ținut să refac fiecare traseu, să merg în fiecare loc în care fusesem prima dată, să simt fiorul fiecărui val. Și, de la an la an, dispăreau locuri, se micșorau plaje și se amestecau sentimentele. Doar marea a rămas (aproape) aceeași: culoarea cu reflexele ei unice, valuri vesele sau furioase iar când pașii m-au purtat către mare într-un alt anotimp, am înțeles că și șoaptele sunt aceleași. Doar pentru mine!

2 comentarii:


  1. Frumos, romantic.
    Acest articol m-a făcut să întrezăresc sclipiri cristaline capabile să mă ducă „pe valuri” la marea cea mare, albastră și neagră, dar frumoasă ca o Cenușăreasă din estul Europei.
    Felicitări, Radu și multe felicitări UniqueByMM, pentru articol și pentru colaborare!

    RăspundețiȘtergere

Pe cât posibil, vă rog, fără comentarii anonime !
Iar dacă vreţi să mă înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !