DINCOLO DE NORI

E un blog despre de toate, de prin viaţă adunate şi de mine împrăştiate...

dincolodenoriblog

Un alt vis -articol premiat la Superblog 2018

Visând pe strada mea

Vreau o stradă doar a mea Să îmi plimb pașii pe ea Și o casă „colorată” Să mă reprezinte, toată. ***   Voi extrapola un pic...

sâmbătă, 2 februarie 2019

Supă cremă de ciuperci

Știu, când veți vedea titlul, Supă cremă de ciuperci, veți spune, pe bună dreptate, că am luat-o razna. Supe, supe, numai supe creme! Pledez vinovat, cu circumstanțe atenuante. Jur, am încercat să fac ciuperci trase la tigaie, cu piper râșnit proaspăt, usturoi și mult mărar, cum îmi plăceau pe vremuri. Iată și dovada:

ciuperci

Am încercat să mănânc o dată, am încercat și a doua oară. Nu a mers. Ori s-a produs un scurt circuit în creierul meu, ori papilele gustative îmi joacă feste la greu. Cum nu sunt adeptul risipei de mâncare, am hotărât să le transform în supă cremă, după cum veți vedea după o scurtă paranteză.

„Articol dedicat în special celor care trec prin chimioterapie și radioterapie în încercarea de a lupta împotriva cancerului de gât dar și celor care se află în perioada de recuperare de după (și numai Dumnezeu știe care din aceste perioade este mai grea). Fără însă a se limita la aceste persoane (unii dintre noi știu deja de ce...).”

Gata, am încheiat paranteza. Este momentul să trec și la fapte. 🙂

Supă cremă de ciuperci - ingrediente

Fiind într-o situație de „avarie”,  am pus la bătaie tot ce aveam prin frigider sau prin cămară sau îmi prisosea. Și așa s-a născut Supa cremă de ciuperci cu de toate. Dar hai să vizualizăm ingredientele.

supa crema ciuperci ingrediente

Evident, cum sunt cu capu-n nori, am uitat să prind în imagine și smântâna de gătit, pe care am folosit-o.

smantana de gatit

Ingrediente:

  • ciuperci trase la tigaie cu piper proaspăt râșnit, usturoi și mărar.
  • smântână de gătit 200 ml (să nu mai uit de ea).
  • o ceapă tocată julien sau cum vă place.
  • un cartof dulce mic.
  • o țelină mică, mică.
  • un pic de păstârnac
  • jumătate de fenicul (opțional, la mine stătea stingher în frigider)
  • supă de legume (funcție de cât de lungă vreți să iasă „zama”).
Acum, dacă tot am trecut în revistă ingrediente, e musai să spun și cum le-am făcut

Supă cremă de ciuperci - mod de preparare

  1. Am tocat toate legumele după cum m-a dus capul și cuțitul, oricum tot la blender ajung.
  2. Le-am pus să fiarbă fix 30 de minute în supa de legume, completând când e nevoie (cu supă caldă).
  3. Am adăugat ciupercile pentru 5-7 minute (ca să evit supragătirea).
  4. Am oprit focul, am luat de pe sursa de căldură și am lăsat să se răcorească.
  5. Am dat la blender, bine, bine.
  6. Am adăugat smântâna de gătit și am omogenizat.
  7. Am pus totul în oală, apoi un pic în cană și mi-am potolit foamea.
supă crema ciuperci

Această supă cremă de ciuperci pare (și este) gătită în pripă și oarecum de nevoie. Cu toate acestea răspunde foarte bine unor nevoi de minerale ale organismului, este ușoară și, cel mai important, cei cu afecțiuni de cancer de gât o pot consuma ușor și cu beneficii (zic eu). În plus, au mai gustat și alții și acum îmi cer rețeta, ceea ce am făcut prin acest articol. 🙂

Poftă mare și sper să nu am parte de prea multe înjurături!

2 comentarii:

  1. Nu stiu ce s-a intamplat si cu mine, dar din gurmanda care eram si care nu refuza nimic, nu mai suport nimic sa mananc. Toti doctorii vazadu-ma grasa, nu dau importanta plangerii mele, zic ca e bine ca mai slabesc. Dar ceva nu e normal.... Chiar daca imi vine o pofta de un ceva anume, cand e sa mnanc, mananc cu crengi, 3,4 inghitituri. Cand stiu ca trebuie sa merg la masa, imi vine sa plang. :(( As manca din supa ta, mi-e dor sa imi placa ciupercile dar... nu promit ca daca a avea-o in fata, as manca-o.

    RăspundețiȘtergere

Pe cât posibil, vă rog, fără comentarii anonime !
Iar dacă vreţi să mă înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !