DINCOLO DE NORI

E un blog despre de toate, de prin viaţă adunate şi de mine împrăştiate...

dincolodenoriblog

Articol premiat în Spring SuperBlog 2019

De la Sfinx la Obelisc

În toamna anului 1986 plecam să-mi satisfac stagiul militar. Tocmai terminasem liceul, în Tecuci, și îmi doream un an sabatic, ceea ce dove...

luni, 4 martie 2019

De la Sfinx la Obelisc

În toamna anului 1986 plecam să-mi satisfac stagiul militar. Tocmai terminasem liceul, în Tecuci, și îmi doream un an sabatic, ceea ce dovedește că eram cu capu-n nori încă de pe atunci. Din acest motiv, am ratat intenționat intrarea la facultatea de nave de la Galați, cu magistrala notă de unu și zece sutimi. Pe lista afișată, un profesor mai șugubăț scrisese de mână că nota unu era pentru efortul meu de a mă prezenta la examen iar cele zece sutimi pentru lipsa de talent artistic în desenarea elefanților zburători pe foaia din proba de matematică. Tatăl meu, ofițer activ cu grad destul de mare la acea vreme, se pare că nu a gustat gluma profesorului respectiv și m-a încorporat efectiv „cu arcanul” ca răcan prost. Nu înainte de a-mi suspenda dreptul la vacanță pentru acea vară, vacanță binemeritată, după părerea mea dacă ar fi să mă uit pe notele trecute pe diploma de bacalaureat. De fapt asta și olimpiadele câștigate de-a lungul timpului se pare că au fost motivul pentru care a considerat că „l-am făcut complet de rușine”. Drept urmare, în loc să merg într-o vacanță la mare (de exemplu), am bătut mai toate poligoanele României de la acea vreme. (Mălina, Cincu, Vânju Mare, Topraisar, Capul Midia, etc.), locuri în care am învățat multe lucruri care tare bine mi-au prins în vacanțele de mai târziu.


sfinx bucegi

În acest timp mi-am învățat și lecția personală, așa că după ce am terminat armata, am frunzărit vechile manuale și vreo două culegeri de probleme, timp în care eram încadrat în câmpul muncii pentru că tatăl meu nu suporta să „tai frunză la câini”. După care m-am dus, de capul meu, la București, să intru la o facultate. S-a nimerit să fie cea de Mecanică, din Politehnică. Mi s-a părut că e coada mai mică la înscriere (din păcate sau din fericire, nu văzusem că la TCM nu era nici un fel de coadă). Am dat examenele și m-am întors la Tecuci.

Odată ajuns, am vândut repede semicursiera rusească și Hoinarul din dotare și împreună cu cel mai bun prieten al meu am plecat în prima mea vacanță de după terminarea liceului. Ținta a fost de prima dată platoul Bucegilor, cu o mică escală în Bușteni. Am urcat pe Jepii Mici, am fost la crucea de pe Caraiman, la Babele și Sfinx. Pe drum spre Piatra Arsă, am cunoscut un grup de fete. Una a spus că e stewardesă, lucru care la acea vreme mi s-a părut exotic, așa că am vrut s-o cunosc mai bine. 🙂 La coborâre pe Jepii Mari am stabilit să ne vedem peste trei zile la Cap Aurora, pentru o scurtă vacanță la mare.

În micuța stațiune, nu mai era la acea vreme nici un loc de cazare. Cumva, ne-am descurcat, pe niște camere ale angajaților unui hotel. Ne spălam și dormeam în timpul zilei când ei erau la muncă și întâmpinam răsăritul pe plajă. Aici ni s-au întâmplat două premiere. Prima, prietenul meu a adormit pe salteaua plutitoare. După ce l-am dat dispărut, undeva în apusul soarelui l-am zărit vâslind din mâini către mal. Când l-am întrebat de unde vine, a răspuns pe un ton sfârșit: De la turci! Al doilea, am împărțit pentru prima oară în viață aceeași saltea cu trei fete. Trebuie să recunosc, nu a fost foarte comod, se foiau tot timpul și schimbau locul între ele.

După ce a plecat grupul de fete, noi am cam rămas fără bani, de fapt „fără deloc”. Așa că ne-am înhămat la muncă. Pe plajă erau câteva terase care opreau cinci lei garanție la halba de bere, monedă grea, comunistă, din aluminiu. Nu toți clienții își încasau garanția și ne-am spus: De ce nu noi? Oricum munceam, le spălam de nisip și le uscam.


Evangelia

Când am strâns destule monede, am plecat către Costinești, despre care auzisem că este cea mai tare stațiune studențească. Și nu mi-a părut rău deloc, deoarece venind dinspre hotelul Amiral, din dreptul Obeliscului, privind către epava Evangeliei am zărit-o pe ea, pe Andrada. Zveltă, brunetă, ochi albaștri de cobalt. Cu ea am petrecut o săptămână de vis, exersând aproape în fiecare clipă, o cunoaștere reciprocă, din ce în ce mai aprofundată. Deși încă corespondăm, nu ne-am mai văzut, și-a urmat părinții într-o țară arabă.

Ajuns înapoi, în Tecuci, în hol, mă aștepta o telegramă (dacă mai țineți minte ce-i aia). În care unchiul meu spunea: Petre (adică taică-meu), Radu a luat, al doilea de pe listă. Așa că am plecat la București. Unde am ajuns tocmai la timp ca să prind în iarnă „Revoluția”. Dar asta-i altă poveste.


Timpul a trecut, vremurile s-au mai schimbat iar acum, deschis și pe față, Christian Tour susține Dreptul la vacanță (un drept pe care eu nu l-am avut în 1986). Nu cred că aș mai putea urca sprinten Jepii Mici, înota pe lângă epava Evangeliei sau alerga prin nisipul de pe plajă (deși niciodată nu se știe 🙂). Dar dacă ar fi să plec în vacanță cu Christian Tour, cu siguranță aș alege un circuit cultural. Sau, poate, o vacanță exotică într-o țară arabă.

Poveste reală, doar puțin romanțată scrisă pentru Spring Superblog 2019, proba 1 - CHRISTIAN TOUR susține DREPTUL LA VACANȚĂ
Imagini: https://pixabay.com/ro/, personale, sponsor.

16 comentarii:

  1. Cum ar fi viata fara aceste amintiri ale tineretii, cand puneai de-o vacanta " curajoasa" la minut. Acum nu am mai putea pleca fara sa stim incotro, cu cine, cum... fara sa fim asigurati ca totul va decurge fara surprize care sa ne strice vacanta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu încă mai sunt „cu capu-n nori” și o mai pun din când în când de-o aventură. :)

      Ștergere
  2. Ce vremuri! Uneori mi-as dori sa revin la 20 de ani fara griji si fara bani:)
    Daca imi aduc aminte, o singura data am ajuns in Costinesti si tot o data la Sfinx(cred ca eram prin clasa a XIIa). Dar imi place cu suna "dreptul la vacanta"!

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari pentru articol, Radu!!!!! Se pare ca pleci cu Christian Tour in Tunisia! Sa faci o gramada de poze!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru felicitări. Vă voi ruga ca data viitoare, când și dacă veți comenta, să faceți măcar o identificare formală, în comentariu. De mult îmi doresc să ajung în nordul Africii.

      Ștergere
  4. ce sa zic? felicitari Radu, un articol excelent!

    RăspundețiȘtergere

Pe cât posibil, vă rog, fără comentarii anonime !
Iar dacă vreţi să mă înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !