DINCOLO DE NORI

E un blog despre de toate, de prin viaţă adunate şi de mine împrăştiate...

dincolodenoriblog

Un alt vis -articol premiat la Superblog 2018

Visând pe strada mea

Vreau o stradă doar a mea Să îmi plimb pașii pe ea Și o casă „colorată” Să mă reprezinte, toată. ***   Voi extrapola un pic...

sâmbătă, 23 martie 2019

Un drum de sute de kilometri începe cu prima cheie

Motto: „Un drum de sute de kilometri începe cu prima cheie pe care i-o dai mașinii tale” - îmi spunea un amic, undeva în secolul trecut. Evident, se referea la cheia de contact aferentă unui vehicul.

***

Au trecut aproape treizeci de ani, dar amintirile îmi par la fel de proaspete de parcă totul s-ar fi petrecut ieri. Se întâmpla pe la începutul anilor '90. Tocmai îmi luasem a doua mașină, un Opel Kadett de culoare maro, la mâna a cinșpea (cred), cu banii obținuți din vânzarea primei mașini, un Trabant Combi plus o parte din profitul obținut din vânzarea berii în căminul P5 din Regie. De fapt experiența mea în ale condusului, în afară de scurta perioadă de pe canal unde mi-am luat și permisul în calitate de militar în termen, a constat în drumurile pe care le făceam de la magazinul fabricii de bere Gambrinus, situată lângă gara Basarab până în Regie, la cămin. E drept, trebuia să conduc foarte atent. De obicei supraîncărcam mașina și aveam de traversat multe linii de tramvai, supraînălțate la acea vreme. Și nu doream să explodeze vreo sticlă de bere prin mașină (nici măcar nu era pasteurizată pe atunci).

Am luat Opelul din târg de la Vitan, cam pe când venea vacanța de vară pentru studenți. Avea numărul de înmatriculare MS-1313, predestinat după cum aveam să îmi dau seama, după ceva timp. O amică, alături de care am terminat liceul, îmi propune, așa, tam-nesam, să dăm o scurtă raită prin Bucovina cu o mică escală în orașul adolescenței noastre. Ca să vedem de ce e în stare mașina. Eu îmi făcusem planurile să trag o fugă până-n Predeal, unde doream să revăd o mai veche prietenă, roșcată cu ochi verzi, dar mi-am spus, de ce nu? Că Predealul oricum nu pleca de pe locul lui până mă întorceam. Eram tânăr, puțin peste douăzeci de ani, aveam și ceva bani (trăiască BRRC - a se citi bere rece vândută în cămin) și un pic mai mult cu capu-n nori (în această privință n-aș putea spune că m-am prea schimbat). Spre seară, când să bag cheia-n contact și să pornesc înspre prima destinație, abia apuc să observ cum un mic rucsac aterizează pe capotă și o tipă se proptește în fața botului mașinii, gesticulând ceva care părea să spună: „Aha, pleci fără mine!”. După ce mi-am șters ochelarii care se aburiseră fără motiv, am și recunoscut-o, era din același oraș spre care mergeam, dar terminase la alt liceu.

În România era încă perioada în care benzina se găsea destul de greu și trebuia să stai la coadă pentru ea. Și nici benzinării nu erau la tot pasul. Cum în București cozile erau imense, am părăsit orașul încadrându-mă pe actualul E85, convins că la Buzău voi putea face plinul. N-a fost să fie, coada începea din centru și ținea până la marginea orașului, unde era benzinăria pe care o știam eu. După Rm. Sărat indicatorul de benzină căzuse mult sub roșu, dar cu ultimii vapori de benzină am reușit să ajung la stația de alimentare de pe centura Focșaniului. Mă rog, aproape de ea, la vreo 50 de metri. Cum era trecut de 01.00 (ca oră) stația era pustie și culmea, avea și carburant. Am scos fetele la produs cai putere și am reușit să aduc mașina la pompă. Mașina a repornit cu greu, cam pe la a zecea cheie, în mijlocul discuțiilor dintre fete, despre care din ele a împins mașina mai cu talent, dar și despre faptul că se udaseră un pic în bura de ploaie care începuse de curând.

Dar, după cum e vorba aia că între două nu te plouă dar nici bine nu-ți merge, în apropiere de Tișița, unde părăseam E85-ul, a început dintr-o dată o răpăială cu grindină, ceva mai mică decât bobul de mazăre, ce m-a luat complet prin surprindere datorită zgomotului brusc care a reușit să le facă să amuțească până și pe fete.  Așa că n-am mai  reușit să evit obiectul mare și întunecat care s-a ivit din neant pe mijlocul benzii de mers. L-am luat fix între roți (o buturugă mai mare căzută din unul din camioanele care transportau lemne). Motorul s-a oprit brusc, dar datorită inerției am reușit să trag pe dreapta în apropierea „borcanului” de la Tișița (postul de control al poliției rutiere). Motor care n-a mai vrut nici de-al dracu-i să repornească.

Am pornit cu una dintre fete către luminița ce se zărea în „borcan” încercând să găsim un telefon ca să putem iniția o misiune de salvare, astfel încât să nu ne petrecem restul nopții pe marginea drumului. După vreo jumătate de oră, ne-a venit în ajutor un Aro din care au coborât doi băieți, cam la 1.90m și 0.1 tone bucata, cel puțin așa am estimat eu în noapte. M-au întrebat cu voce sonoră dacă am cârlig de remorcare și unde. De bună credință m-am dus să caut în portbagaj, v-am spus doar la început în ce consta experiența mea în ale șofatului. Au râs zgomotos, au pipăit cu mâna până l-au găsit (era o noapte neagră în care nici luna nu funcționa) și au legat mașina cu o ștangă, ce mirosea puternic a balegă și chiar cred că avea urme consistente pe ea, cu care ne-au tractat până în oraș.

carlig remorcare

A doua zi, tot ei m-au ajutat să ajung la service-ul din localitate. Acolo mi-au spus că am avut mare noroc că am avut scut pentru motor metalic (oricum habar n-aveam că îl am), care cu toate că s-a deformat, a protejat baia de ulei (și ea îndoită un pic). Am avut noroc că am găsit la service doi foști colegi din școala generală care n-au luat chiar pielea de pe mine când au reparat stricăciunile.

scut motor metalic


Dar banii pentru vacanța în nordul Bucovinei s-au cam dus. Așa că m-am întors la cămin să mai vând niște bere, în vara aia parcă toată politehnica avea restanțe, după care am plecat în sfârșit la Predeal. Singur de această dată.

***

Articol scris la Spring SuperBlog 2019, proba 8 - Peripeții (cool) pe 4 roți.
Imagini: sponsor

6 comentarii:

  1. Sa-ti fi purtat ghinion cele doua? Daca luai numai una .... grea intrebare :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Loc pentru una încă mai era. :) Dar cred că totuși era de la 1313, căci un singur 13 îmi poartă de obicei noroc. Povestea este reală. :)

      Ștergere
  2. Cred că la fața locului nu a fost prea plăcut, dar eu am râs citind. Na, au trecut anii şi se poate râde, nu? 🙈 Buturuga bat-o vina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am avut multe aventuri pe mașina aia, de aceea mi-a fost și greu să aleg dintre ele. Mă bucur că ai râs. Și eu o fac când scriu.

      Ștergere
  3. Vremuri frumoase si amintiri pe masura:)Se pare ca ai cam avut ceva... ghinioane cu masinile astea ale tale!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Puține :), amuzante atât cât să ai ce povesti după ele și cel mai important, nimeni nu a pățit nimic.

      Ștergere

Pe cât posibil, vă rog, fără comentarii anonime !
Iar dacă vreţi să mă înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !