DINCOLO DE NORI

E un blog despre de toate, de prin viaţă adunate şi de mine împrăştiate...

dincolodenoriblog

Articol premiat în Spring SuperBlog 2019

De la Sfinx la Obelisc

În toamna anului 1986 plecam să-mi satisfac stagiul militar. Tocmai terminasem liceul, în Tecuci, și îmi doream un an sabatic, ceea ce dove...

miercuri, 6 martie 2019

Verde crud

În primăvara anului 2050 România devenise prima țară din Europa, poate și din lume, a cărei amprentă de culoare, luată din satelit, apărea în lungimea de undă pe care noi oamenii o percepem în nuanța de verde crud. Cumva, cu mulți ani în urmă, se reușise oprirea tăierilor masive din singurele păduri virgine ale Europei, concomitent cu finalizarea proiectelor de autostrăzi și amplasarea de stații de încărcare electrice, în număr suficient. În plus, cercetătorii silvici români au lucrat intens la „domesticirea” unor specii de arbori de pe acest teritoriu.

verde crud

Radu Basarab conducea atent Mercedesul-Benz model WET (Wireless energy transfer) 12 la limita formată din coroanele celor mai înalți copaci, înregistrând atent variațiile din fauna sălbatică ce trăia la sol. Câteva specii de arbori „domesticiți”, cei mai înalți brazi, fagi ori stejari transformau energia soarelui și o livrau direct motoarelor agrave (antigravitaționale) ale vehiculului tot-teren. Deși urmărea atent o familie de jderi pe care-i adoptase, simbolic vorbind, și cărora le dăduse numele personajelor din Frații Jderi a lui Sadoveanu, amintirile reveneau. Faptul că acel concept, e-Mobility, sprijinit puternic de brandul Auto Schunn la aniversarea celor 25 de ani de activitate, companie pe care tatăl lui a susținut-o practic până la pensie, a schimbat în fapt fața României, îi umplea inima de mândrie, o mândrie perfect justificată. Asta pentru că tatăl lui se ocupase de campania de vânzări auto de mare succes a modelului revoluționar la acea vreme, Mercedes-Benz EQC, ca să fiu exact.

Mercedes-Benz EQC

Iar marele succes a constat în faptul că datorită acestei campanii, România a reușit, în sfârșit, să se ocupe de autostrăzi și chiar să le termine, să facă suficiente stații de încărcare electrice rapide și să găsească și alte soluții, ca de exemplu „domesticirea” arborilor.

Brusc un senzor îi captă atenția. Ionuț, jderul cel mic, se strecura încet din creangă în creangă, trecând de la un copac la altul, nevăzut de nimeni altcineva decât de senzorii biotermali de la bord. Părea că pornise, singur, în explorare și dădea semne că urmărea prima lui pradă. A urmat un salt îndrăzneț, dar s-a pierdut și s-a rănit, însă destul de ușor. Asta nu însemna că nu era în pericol. Radu a aterizat ușor datorită motoarelor agrave și l-a tratat imediat datorită micului spital mobil, aflat la bord, urmărit atent de către jupâneasa Ilisafta, mama lui Ionuț, care privea cu ochi rugători prin panoul transparent din hidrogen solid cristalizat, panou ce permitea o foarte bună vizibilitate, mai ales în cazul urmăririi faunei locale. Felul în care jupâneasa Ilisafta a ajuns atât de repede la fața locului, a rămas un mister, nici unul din senzori n-a surprins nimic, deși așa erau programați să o facă.  După care i-a dat drumul, de fapt mai degrabă l-a încredințat mamei, mulțumit de încă o treabă bine făcută. Iar pe drum, au fost văzuți și frații lui care îl însoțeau către casă.

A ridicat din nou vehiculul la limita coroanei copacilor, a urmărit un pic drumul jderilor și când a observat că totul este în regulă, s-a lăsat din nou în voia amintirilor, care parcă în acea zi erau mai puternice ca oricând. Vedea cu ochii minții cum reducerea spre zero a emisiilor de carbon, a poluării fonice, a poluării aerului au făcut posibilă reîmpădurirea cu succes și colorarea hărții văzută din satelit într-un verde crud. Simțea o căldură plăcută în suflet atunci când vedea, că acolo jos, la sol, ecosistemele se aranjează singure și în siguranță.

Acum, ce să spun? Dacă e să parafrazez o vorbă, viitorul sună bine. Sau, mă rog, poate arăta sau suna bine. Asta cu condiția să ne implicăm cât mai mulți dintre noi, fiecare cu ce putem. Cu vorba, cu fapta, cu inovația. Orice ajută ca planeta să redevină, așa cum era, de un verde crud, culoare pe care cred că ne-o dorim cu toții să o revedem predominantă pe această planetă. Spun asta pentru că nimeni n-o va face în locul nostru, iar noi nu suntem decât intendenți pe Pământ și nu stăpâni așa cum mulți își închipuie. Iar intendenții au o datorie, mereu au avut-o, să păstreze toate lucrurile în bună rânduială. Conceptul de e-Mobility e de luat în seamă, cu multă seriozitate. Nu garantez că viitorul va fi electric, dar este o opțiune care poate fi viabilă, după părerea mea.

Poveste de ficțiune scrisă pentru competiția Spring SuperBlog 2019, proba 2- „Un viitor definit de e-mobility”
Imagini: sponsorul probei și https://www.wikipedia.org/

14 comentarii:

  1. Nu stiu daca voi mai fi atunci cand se va realiza acest proiect; sper ca macar generatiile viitoare sa realizeze acest lucru. Dar o mana de ajutor putem da si noi:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu doar o mână. Ar trebui să fim generoși, să dăm cu două. :)

      Ștergere
  2. Mi-ar placea sa am parte de o astfel de calatorie, sper sa apuc 2050, macar in baston, desi altii la 90 de ani, zici ca sunt ei insusi Mobility. Hai, ca sunt prea optimista, dar viitorul suna bine din acest punct de vedere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai sunt doar 30 de ani și-un pic până atunci. Nu-i așa de mult. :)

      Ștergere
  3. Ar fi atat de frumos. Succes la super superblog. :)
    Eu nu am idee ce sa scriu, zici ca proba asta m-a transformat intr-o tuta. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc. Nu cred că nu puteți pune un pic de fantezie într-un pahar în care să mai descărcați câteva cuvinte din dex și ceva culori din Rogvaiv. Mai trebuie doar amestecate, un pic și vărsate pe tastatură. :) Spor!

      Ștergere
    2. Of, multumesc si eu. Pana acum am reusit sa scriu 300 de cuvinte, sper ca pana deseara sa am energie pentru inca 400 cel putin. :D Duminica frumoasa.

      Ștergere
  4. Nu vreau sa te amarasc, dar articolul e chiar deosebit, probabil ca a fost prea subtil pentru acel juriu. Ai scris intr-adevar cu multa imaginatie. Sincera sa fiu, eu n-am inteles nimic din enuntul probei, adica ce ar fi vrut de fapt sponsorul sa vada.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc Crina, nu mă amărăști. Nu sunt convins că sponsorul e vinovat, tind să cred că juriul desemnat a fost un pic „plecat”. :)

      Ștergere

Pe cât posibil, vă rog, fără comentarii anonime !
Iar dacă vreţi să mă înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !